29 noiembrie 2021

PMP: Pâinea noastră cea de toate zilele este tot mai scumpă şi din import. Demisia, domnule ministru Oros!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pâinea noastră cea de toate zilele este tot mai scumpă şi din import. Acest lucru, deşi România este grânarul Europei. Adică, ţara noastră exportă cerealele, iar pâinea o aducem de afară. O afacere păguboasă, dirijată de grupuri de interese, plasate chiar în interiorul Guvernului, cu consecinţe dramatice pentru economia românească.

Partidul Mişcarea Populară (PMP) cere actualei puteri să ia măsuri pentru protejarea producţiei naţionale şi stimularea folosirii propriilor resurse în folosul românilor, nu în dauna lor. Este de-a dreptul scandalos ca ţara noastră să depindă de importuri pentru propria pâine, în timp ce românii îşi muncesc pământul, dar nu beneficiază de recoltele bogate. Avem cel mai roditor pământ din UE şi stăm la mila importurilor de pâine.

PMP susţine că România a ajuns prizonieră în mâna unor iresponsabili factori de decizie, care controlează pârghiile de putere şi decid politicile agricole, în defavoarea românilor. În timp ce unii se îmbogăţesc pe spatele nostru, noi plătim, neputincioşi o pâine tot mai scumpă.

PMP cere demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros, care reprezintă esenţa politicilor nefaste promovate de actual Guvern. Avem nevoie de un ministru vizionar, competent, care să se îngrijească de soarta românească.

Comunicat de presă – Partidul Mişcarea Populară