Publicat: 2 Iulie, 2014 - 16:06

Liberalii cer demisia Laurei Georgescu de la șefia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a anunţat, miercuri, deputatul PNL ALina Gorghiu.

Mai mult, ea a spus că ”nu ar dăuna” și o sesizare a instituțiilor abilitate pentru verificarea activității acesteia.

"Înțeleg că sunt niște fapte de corupție despre care are cunoștință grupul PPDD. Eu, ca avocat, nu pot să mă pronunț dacă sunt sau nu fapte de corupție la mijloc. Ce pot să spun este că PNL, ieri (n.r. marți), a cerut demisia acestei doamne, care are în mod clar lipsă câteva lucruri care definesc o persoană ce ocupă o funcție de demnitate — are un limbaj suburban, vorbește despre protejarea unor anumite trusturi de presă, despre traficarea de influență, lucruri inacceptabile. Nu văd cu ce ar putea să dăuneze o sesizare către instituțiile abilitate. Nu știu dacă DNA este cea abilitată, dar să se facă cercetări. Este un derapaj incredibil când vine vorba de șeful CNA, cel care ar trebui să sancționeze derapajele", a spus Alina Gorghiu.

De asemenea, deputatul PPDD Liliana Mincă a declarat că va sesiza DNA pentru a se pronunța dacă la CNA "s-au întreprins fapte de corupție" și a cerut demisia președintei Consiliului, Laura Georgescu, audiată miercuri la Comisia pentru cultură din Camera Deputaților.