Publicat: 4 Ianuarie, 2018 - 10:31

Pentru ca medicina de familie să fie eficientă este nevoie, în primul rând, de eliminarea birocraţiei. Este problema principală care putea fi soluţionată de Guvern şi pentru care nu trebuie decât interesul Ministerului Sănătăţii. În al doilea rând, se impune creşterea semnificativă a veniturilor medicilor de familie, în paralel cu responsabilizarea şi punerea în valoare a medicilor de familie în interiorul sistemului sanitar.

Odată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a bugetului de stat, soluţionarea problemelor cu care se confruntă medicii de familie nu mai ţine de CNAS. Este nevoie de decizie şi voinţă politică la nivel guvernamental. Este normal ca în contextul creşterii veniturilor personalului din sistemul sanitar să existe o creştere a veniturilor şi pentru medicii de familie.

Protestul medicilor de familie este, aşadar, justificat, iar singurul răspuns normal al Guvernului este un pachet de măsuri care să reglementeze rapid problemele sesizate de medici.

Ministerul Sănătăţii trebuie să înţeleagă că medicina de familie funcţională este esenţială pentru funcţionarea sistemului sanitar, altfel pacienţii vor supraaglomera spitalele, ca şi până acum, deşi unele cazuri puteau fi rezolvate la nivelul medicinei primare. În plus, pacienţii din mediul rural vor avea acces limitat la servicii medicale dacă nu există medici de familie dedicaţi, care să-şi îndeplinească rolul.

Cristian Buşoi,
Vicepreşedinte PNL- Sănătate, Muncă, Familie şi Protecţie Socială
 

Tag-uri Nume: