Publicat: 1 Februarie, 2018 - 19:02

Mărirea şi decăderea unei minuni a Bucureştiului... Cu aproape șapte ani în urmă, bucureștenii și, desigur, nu numai ei, trăiau emoțiile inaugurării Podului Basarab. Proiect ambițios- de fapt, cel mai mare proiect internodal din România-  care face legătura între Șoseaua Titulescu și Șoseaua Grozăvești unind,astfel, sectoarele 1 și 6 ale capitalei. O adevărată minune, spun oameni de diverse vârste și meserii, început în vremea când Traian Băsescu era Primarul General al Bucureștiului și finalizat în cursul mandatului de edil șef al lui Sorin Oprescu. Două personaje controversate cărora, în afară de multe și felurite lucruri ce le pot fi imputate, trebuie să le recunoaștem meritele în această privință. 

 Numai că, fiind noi țara unde o minune nu ține mai mult de trei zile și ceva, iată că, acum, în prejma împlinirii celor șapte ani de la darea sa în folosință, vedem că numai de o aniversare nu este pregătit să arate Podul Basarab! Lista rușinii e lungă și zău dacă știu cu ce să încep și unde să o termin. Să începem prin a pune la socoteală tot felul de mâzgăleli pe ziduri, dar și murdăria pe care utilizatorii mai groși de obraz ai Podului Basarab le aruncă unde vor mușchii lor. Murdării la propriu și la figurat pe care, însă, văd că nu se prea învrednicește cineva să le curețe. Sau, dacă o face, o face doar așa, numai ca să nu se pună că nu a făcut-o,

 Dar, vorba spotului cu are priză la public, stați puțin, fiindcă asta nu e totul. Pentru că apogeul- apogeul acesta să fie la dușmani!-  îl ating lifturile care mai mult  stau decât merg și scările rulante, dintre care dacă una pe zi funcționează, atunci chiar că trebuie să zicem că l-am apucat pe Dumnezeu de picior! Așa se face că mai mereu pietonii, în special  persoanele în vârstă sau cu dizabilități, trebuie să o ia iavaș-iavaș pe trepte, probă de alpinism de care nu știu dacă era și nevoie. Toate acestea, repet și întăresc se întâmplă nu de azi-de ieri, ci în mod aproape permanent, mai cu seamă în ultimii ani. În vremea asta, termenul –cheie –mentenanță- este scandat cu frenezie în discursul public, ceea ce nu însemnă și că noțiunea respectivă se regăsește în realitate, peste tot. De pildă, aici, la Podul Basarab. Ba, teamă îmi este că la o cercetare mai atentă s-ar putea descoperi că există o anumită entitate care are în atribuții serviciile de mentenanță pentru Podul Basarab sau poate chiar că și încasează ceva bănet pentru a (nu) le asigura…

 Și uite așa, facem noi ce facem și- mâhniți sau revoltați de mărirea și decăderea Podului Basarab, această perlă Bucureștiului- tot la zidul părăsit și neisprăvit din legenda Meșterului Manole ajungem! Ceea ce nu înseamnă că trebuie să tolerăm la nesfârșit această revoltătoare batjocură, într-o dulce și păguboasă  resemnare mioritică!

Format: