5 octombrie 2022

Poeme eminesciene traduse în limba turcă şi puse în scenă de talentaţi studenţi la UNATC

Distribuie pe rețelele tale sociale:

(ZIUA CULTURII NAŢIONALE – 2022)

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul continuă seria manifestărilor culturale de marcare a evenimentelor din agenda de diplomaţie publică şi culturală, de data aceasta, cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naţionale – 2022, sărbătorită în fiecare an, în data de 15 ianuarie.

Reprezentanţa culturală de la Istanbul, în colaborare cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (UNATC), vor prezenta un proiect inedit, în cadrul resursei social-media, tradus şi subtitrat, pentru publicul cultural turc.

Mai multe poeme eminesciene au fost traduse în limba turcă şi vor fi puse în scenă, de talentaţi studenţi la actorie, anul II, dând astfel viaţă operei marelui poet român, Mihai Eminescu. Vor interpreta: Valentina Boldurescu /”Dorinţă”; Teodora Crişan /”Revedere”; Radu Ştefan Bănică / „Ce te legeni codrule”; Bianca Archip / „La Steaua”; Ciprian Chiujdea /”Iubind în taină”.

Conceptul artistic îi aparţine profesorului de actorie şi regizor de teatru, Ştefana Samfira.

Proiectul face parte din ciclul de manifestări culturale de promovare a operei eminesciene şi a tinerilor actori români, în spaţiul cultural turcesc / transmite ICR Istanbul