27 octombrie 2021

Poligraful din dotarea I.P.J. Bistriţa-Năsăud aşteaptă să fie folosit de un pasionat

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Denumit în mod uzual „detector de minciuni”, poligraful din dotarea I.P.J. Bistriţa-Năsăud aşteaptă să fie folosit de un pasionat, de un profesionist, de un ofiţer criminalist-psiholog

Ocupaţia de expert poligraf are un obiect de activitate unic în sensul că, atât în sistemul judiciar cât şi în cel extrajudiciar, aceşti experţi sunt singurii care, în prezent, exploatează şi interpretează o categorie de „urme” inaccesibilă celorlalte sisteme cu aceleaşi obiective de verificare şi anume indicii fiziologici semnificativi pentru stabilirea sincerităţii sau nesincerităţii unei persoane, respectiv, pentru depistarea posibilului comportament simulat.

Expertul poligraf foloseşte cunoştinţe de psihologie, fiziologie, drept, medicină legală, criminalistică, tehnică de calcul, procesarea digitală a semnalelor, combinate într-o disciplină ştiinţifică, fundamentată empiric şi teoretic, exersată timp de peste 115 ani şi validată ştiinţific, având ca finalitate depistarea comportamentului simulat.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud pune la dispoziţie aparatul poligraf, iar cei care îndeplinesc condiţiile necesare şi îşi doresc să facă parte din familia „Serviciul Criminalistic” sunt aşteptaţi până la data de 5 octombrie a.c. să-şi depună dosarul de înscriere pentru participarea la concurs.

Mai multe detalii aici: https://bn.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-incadrare-directa-1-ofiter-criminalistica