Publicat: 18 Aprilie, 2019 - 19:00

La trei zile după incendiul de la Notre Dame, a fost dejucată o tentativă de incendiere a catedralei Sfântul Patrick din New York.

Poliția a arestat un bărbat de 37 de ani care a intrat acolo cu două canistre de benzină în mâna, două sticle cu lichid inflamabil și două aprinzătoare. Bărbatul afirmă că benzina era pentru mașina sa, căreia i se golise rezervorul. Agenții au verificat mașina și au constatat că rezervorul nu era gol, așa că omul a fost arestat. Individul a mai avut de-a face cu poliția. Anchetatorii nu au aflat încă motivul gestului său, nici nemulțumirile pe care le avea. Serviciul de informații și antiterorism din New York afirmă că e prea devreme pentru a spune dacă a existat o motivație de tip terorist.

Tag-uri Geo: