5 februarie 2023

Poliţia Locală Sector 1 a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate de către DNA

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Oficiali din cadrul Primăriei Sectorului 1: Având în vedere informaţiile din mass-media privind percheziţiile procurorilor DNA care au avut loc la sediul Poliţiei Locală Sector 1, vă comunicăm faptul că Poliţia Locală Sector 1 a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate, colaborăm cu DNA în această investigaţie.

Dacă vreun angajat al administraţiei locale este implicat în practici nelegale nu vom ezita să luăm măsurile care se impun, inclusiv desfacerea contractului de muncă şi sesizarea autorităţilor competente.

Primarul Clotilde Armand a solicitat astăzi Corpului de Control al instituţiei să verifice toate contractele de achiziţii publice încheiate de Poliţia Locală în anul 2022.

Mesajul primarului Sectorului 1 este unul ferm: „Cine se crede mai presus de lege plăteşte!”. Comunicat de presă – Primăria Sectorului 1

Sursa foto Pixabay