25 iunie 2022

Politiştii au ridicat peste 21 de kg de bijuterii din aur în valoare de aproximativ 5.000.000 de euro

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Urmare a comunicatului din data 25.05.2022, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
În urma celor peste 200 de percheziții, efectuate, la data de 25.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, au ridicat peste 21 de kg de bijuterii din aur în valoare de aproximativ 5.000.000 de euro, 147.293 de lei, 19.327 de euro, 765 de dolari, 89.580 de lire turcești și 10 lire sterline, 3 autoturisme, un pistol cu bile din cauciuc, deținut fără autorizație, 1.860 de țigarete, 192 de articole vestimentare purtând însemnele unor mărci identice sau similare cu o marcă înregistrată pe teritoriul național și 22 de parfumuri de diferite mărci.

În cauză, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de 8 inculpați și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de de alți 4 inculpați.
În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile a celor 8 inculpați pentru care a fost dispusă măsura reținerii.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa foto DIICOT