18 octombrie 2021

Poliţiştii din Alba efectuează 3 percheziţii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 3 percheziţii la persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de punere în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată.

La data de 23 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 3 percheziţii, toate în municipiul Alba Iulia, la sediul unei societăţi comerciale care desfăşoară acte de comerţ cu jucării şi la punctele de desfacere ale acesteia.

Din cercetări a rezultat că reprezentanţii societăţii comerciale ar fi expus, pentru vânzare, jucării susceptibile a fi contrafăcute, care poartă însemnele unor mărci înregistrate şi protejate.

La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice participă şi poliţişti criminalişti.

Comunicat de presă – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba