30 noiembrie 2021

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au efectuat 80 de percheziţii domiciliare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ieri, 28 aprilie, poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au efectuat 80 de percheziţii domiciliare, în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pentru infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost indisponibilizate 39 de arme, din care 35 letale, cu destinaţia vânătoare (2 dintre acestea fiind deţinute ilegal), 4 arme neletale din categoria celor supuse regimului autorizării (toate 4 deţinute ilegal), 607 cartuşe pentru arme letale deţinute ilegal, peste 20 de kilograme de carne vânat, peste 200 de trofee de vânat, 265 de litri de alcool etilic, telefoane mobile şi bani.

Totodată, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de 9 persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj.

În cursul zilei de astăzi, vor fi continuate activităţile, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.