27 septembrie 2022

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.810 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 3.574 de evenimente, 2.371 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.203 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 739 de posibile infracțiuni, aproape 22% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant 135 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 137 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 64 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 48 de autori în 47 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 596 de permise de conducere și retrase 327 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii și jandarmii au constatat 8.810 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 114 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 408 sancțiuni contravenționale în valoare de 201.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.002) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 54 pentru stingerea de incendii și 36 pentru căutarea sau deblocarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 70.076 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 269 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.667 de mijloace de transport și 80.354 de persoane, dintre care 10.044 cetățeni ucraineni.

Sursa foto MAI