8 decembrie 2021

Polonia preia pacienți COVID în stare gravă din România

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Trei pacienţi COVID în stare critică sunt transferaţi joi în Polonia, a anunțat Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre pacienți internați la spitale din București, transportabili, intubați și care necesită asistență medicală într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

„Mulțumim colegilor noștri din Polonia pentru sprijin și promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluții în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare și pentru acordarea asistenței medicale pacienților care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara granițelor”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, potrivit unui comunicat al ministerului.

Președintele Klaus Iohannis a participat pe 18 octombrie la o întâlnire în format videoconferință cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu președintele Lituaniei și premierii din Polonia, Slovacia și Slovenia, în cadrul căreia liderii europeni și-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru țara noastră.

În urma acestei întâlniri online, în data de 19 octombrie 2021, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila a avut o discuție similară cu omologul polon, Adam Niedzielski care a asigurat ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.