27 iunie 2022

Pompierii intervin pentru a treia zi consecutiv la stingerea incendiului din Oituz

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Zeci de pompieri din Bacău şi Covasna intervin, marţi, pentru a treia zi consecutiv, la stingerea incendiului de pădure din localitatea Oituz.

„Începând cu ora 7,00, pentru schimbul de efective la locul intervenţiei se deplasează 15 pompieri de la Detaşamentul Bacău şi Oneşti, 8 pompieri de la Detaşamentul Moineşti iar începând cu ora 8,00, 17 pompieri de la ISU Covasna. În total sunt 40 de pompieri militari şi 7 mijloace”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Incendiul a izbucnit duminică, în jurul orei 15,00, şi se manifestă pe aproximativ 12 hectare la litieră, cioate şi doborâturi, într-o pădure aflată sub administrarea Ocolului Silvic Privat Oituz. Pădurea are circa 80% pin, 15% gorun şi 5% fag.

„Intervenţia se dovedeşte a fi una dificilă din cauza terenului foarte greu accesibil, a diferenţei mari de nivel, a pantei foarte înclinate în zona în care se manifestă incendiul, precum şi din cauza prezenţei elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflagraţiilor mondiale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pentru cercetarea, identificarea şi înlăturarea elementelor de muniţie rămase neexplodată, ce pot pune în pericol forţele participante, la locul evenimentului s-a deplasat şi echipa pirotehnică a ISU Bacău, cu o autospecială pirotehnică.

Luni, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în sprijinul pompierilor a fost trimisă o aeronavă C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române configurată pentru stingerea incendiilor.