Publicat: 22 Noiembrie, 2013 - 17:13
Share

Am finalizat bugetul pentru 2014 către Parlament, negociat cu toate instituţiile internaţionale, a spus Victor Ponta, în deschiderea conferinţei, de vineri, de la Palatul Victoriei. "Dacă preşedintele Traian Băsescu va respinge proiectul de buget pentru 2014, aşa cum a declarat, pensiile nu vor putea fi indexate în 2014, iar salariile profesorilor nu vor putea fi mărite", a continuat acesta. Iată principalele declaraţii ale premierului:

- Îmi doresc ca acest anunţ să fie doar un anunţ politic. În măsura în care bugetul adoptat de Parlament va fi respins de preşedintele României, vreau ca toţi cetăţenii să ştie care sunt efectele: nu se vor putea acorda indexările de pensii, bursele şi salariile pentru profesori.

- Nu va putea fi mărit salariul minim garantat. Nu vor fi plătite salariile mărite în instanţă de către profesori. Nu vom putea creşte gradul de cofinanţare a fondurile europene, contribuţia naţională pentru 2014 reprezintă 5.5 miliarde de lei. Nu va putea fi început niciun nou obiectiv de investiţii.

-Există un risc major de întrerupere a dialogurilor cu instituţiile financiare internaţionale.

-Nu putem accesa acel top-up.

-Funcţionarea instituţiilor statului se va face pe acea regulă de 1 la 12 din trecut, un deficit mai mare şi neînscrierea României în tratatul fiscal internaţional.

-Explicaţiile preşedintelui sunt incompetente, majorarea taxei pentru carburanţi nu este prevăzută de bugetul de stat.

-Ar fi un mesaj foarte rău pentru România, într-un moment care este bun.

-Rompetrol este una din marile companii care activează în România. În 2013 a plătit 4,6 miliarde de lei la bugetul de stat, are peste 1.000 de angajaţi. Este unul din marii contribuabili la bugetul de stat. Are un litigiu cu statul român care în faţa justiţiei a fost câştigat de Rompetrol. Guvernul a soluţionat acest lititgiu printr-un acord. Legea a fost aprobată de 2 ori de către Parlament, CCR a spus că este constituţională, după care a spus că este neconstituţională.

-Despre ordonanţa cu indemnizaţiile membrilor AGA şi CA. Prin ea am limitat salariile managerilor la cel mult 6 ori salariul pe ramură. Dacă va fi declarată neconstituţională, salariile pot deveni oricât. Era singura cale prin care, pe de o parte, se acordă salarii bune, stimulative pentru managerii privaţi, dar în acelaşi timp exista o limită. Cred că este un demers pur politicianist. dacă CCR va decide că este neconstituţională, înseamnă că din acel moment, toate veniturile celor din AGA vor fi nelimitate.

-Luni va începe un eveniment important la Bucureşti. Primul ministru al Chinei, încă 15 alţi prim-miniştri, cer scuze locuitorilor Bucureştiului pentru că vor fi condiţii de trafic speciale. Dar acest eveniment aduce beneficii superioare.

- Premierul chinez, Li Keqiang, va efectua o vizită în România în perioada 25-27 noiembrie şi va participa la summit-ul liderilor din China şi statele Europei Centrale şi de Est

- Prm-ministrul Chinei chinez va asista şi la lucrările Forumului Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est, în calitate de oaspete al premierului Victor Ponta.

- Faptul ca Guvernul din România este organizator reprezintă o oportunitate extraordinară pentru a dezvolta atât relaţiile cu China, cât şi relaţiile regionale. Vor fi identificate proiecte de cooperare precum energia, agricultura, infrastructura, IT şi turism