Publicat: 23 Martie, 2015 - 17:55
Share

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, nu a vrut să răspundă cererii copreşedintelui PNL Alina Gorghiu, formulată într-o scrisoare deschisă, ca parlamentarii PSD să voteze la vedere în cazurile Şova şi Vâlcov. Ponta a precizat că nu a citit scrisoarea şi nu este interesat de scandal şi "pus poalele în cap".

"Cei de la PNL au mai spus şi nu au votat. Nu am citit (scrisoarea trimisă de Gorghiu-n.r.), nu am avut nici timp şi nici foarte mare preocupare să văd în fiecare zi cu ce mă mai ceartă şi mă mai înjură Gorghiu. Ea este cu scandalul, înainte era Udrea cu scandalul. Eu chiar cred că, cât timp sunt prim-ministru, am foarte multe responsabilităţi faţă de cetăţenii acestei ţări, să le spunem ce facem cu Codul Fiscal, cu sănătatea, cu educaţia, nu să stau toată ziua să răspund la scandal şi la pus poalele în cap. Deci, nu ştiu ce a zis, nu comentez, nu mă interesează", a spus Ponta.

Întrebat de presă cum vor vota, totuşi, parlamentarii PSD, Ponta a răspuns: "O să fiţi prezenţi aici, de ce mă întrebaţi pe mine ?".

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut, luni, preşedintelui PSD Victor Ponta, prin intermediul unei scrisori deschise, să le ceară public parlamentarilor PSD să voteze la vedere în privinţa cererilor DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, în cazurile Şova şi Vâlcov.