Publicat: 2 Octombrie, 2014 - 17:32
Share
Cel mai important eveniment economic al toamnei

Premierul Victor Ponta a participat, joi, la deschiderea celei de a treia ediție a conferinței economice și strategice regionale prin care România își poate pune în valoare potențialul strategic și economic în calitate de Poartă între Est și Vest, Bucharest Formul 2014.

Pe agenda conferinței s-au aflat marile proiecte de energie din regiune, rutele de infrastructură, securitatea energetică în contextul crizei din Ucraina, precum și relațiile politico-economice din țările traversate de Noul Drum al Mătăsii,  relatează România TV.

Pe acest ultim subiect, premierul a declarat că "România trebuie să fie un promotor al viziunii de dezvoltare economică și socială a noului «drum al mătăsii»", iar țara noastră "poate fi o nouă poartă de intrare în Europa și trebuie să privească spre partenerii tradiționali din Vestul Europei și SUA, dar și spre potențialii parteneri din Orient".

De asemenea, Ponta a anunțat că vizita la Kiev îi va permite să discute cu omologii săi din Ucraina și Moldova despre proiectul de succes al României, țara noastră fiind un exemplu privind dezvoltarea economică, drumul democratic către valori europene și transatlantice, importanța solidarității și a sprijinului pe care ni-l acordăm.