Publicat: 12 Iunie, 2012 - 16:31

Premierul Victor Ponta propune, potrivit declarației sale, de Marți, din plenul Parlamentului, o separare clară a atribuţiilor preşedintelui de cele ale premierului.

Premierul a menţionat că nu a discutat cu şeful statului, dar va discuta, dacă Traian Băsescu va fi de acord.
   
"Aşa este constituţional, aşa este funcţional, nu să excludem, ci să împărţim atribuţiile. Nu am discutat cu Traian Băsescu pe acest subiect, o să discut dacă şi el va fi de acord", a spus Ponta.
   
Premierul a afirmat că a discutat cu grupurile parlamentare UNPR, UDMR şi al minorităţilor naţionale pe tema declaraţiei pe care o va susţine în Parlament privind reprezentarea României la organismele europene.