Publicat: 21 August, 2012 - 16:39
Share

 Premierul Victor Ponta a declarat, Marți, după anunțarea deciziei CCR de invalidare a referendumului, că, deși decizia judecătorilor este una „nedreaptă, adoptată împotriva regulilor democratice”, va fi respectată și implementată.

„Sper ca decizia CCR să pună capăt crizei din România. Vreau să transmit un mesaj către cetățenii României, față de care Guvernul, care are responsabilitate față de aceștia. Decizia Curții va fi respectată și implementată. O decizie nedreaptă, adoptată împotriva regulilor democratice, împotriva a ceea ce prevăd legile acestei țări, a majorității absolute a acestei țări, care au votat pentru o schimbare de regim politic”, a spus Ponta.

Primul ministru a mai anunțat că va propune „o amplă reformă constituţională”, astfel încât noua lege fundamentală să prevadă atribuţii mai clare ale instituţiilor, precum şi un sistem de control între puteri şi mijloace astfel încât să fie evitate pe viitor "tragedii" precum "regimul Băsescu".