Publicat: 7 Decembrie, 2012 - 11:36
Share
Austeritatea lui Basescu a fost "un raspuns de moment si nu bine calculat"

"Pe 6 noiembrie, alegătorii din Statele Unite au transmis liderilor lor un mesaj privind viitoarea direcţie economică a Americii. Europa trece în prezent printr-un proces similar, fiecare ţară în parte. În România au loc alegeri legislative duminică. (...)Realegerea preşedintelui Barack Obama în noiembrie a reprezentat o victorie a principiilor consolidării fiscale şi creşterii economice inteligente. Tot mai mulţi europeni îşi exprimă, de asemenea, dorinţa pentru aceste politici. România a fost una dintre ţările din Europa cel mai puternic lovite de criza economică. Programul de austeritate pus în aplicare la momentul respectiv a fost un răspuns de moment şi nu foarte bine calculat, cu un impact social şi economic devastator asupra economiei. Profesorii şi doctorii au fost trecuţi la niveluri de salarizare mai scăzute decât cele pentru muncitorii necalificaţi, iar România s-a confruntat cu o emigraţie masivă a clasei de mijloc", scrie premierul în deschiderea articolului din Washington Post.

"Uniunea noastră Social-Liberală - o coaliţie de centru-stânga şi centru-dreapta - a preluat guvernarea în luna mai şi a acordat prioritate imediat unui plan sustenabil de acţiune bazat pe o creştere inteligentă, incluzivă, cu un echilibru corect între disciplina bugetară strictă şi redresarea economică, între creştere şi dezvoltare socială.Guvernul nostru rămâne ferm angajat pentru echilibrarea bugetului şi realizarea consolidării bugetare. Datoria publică a României a scăzut din luna mai şi am redus deficitul public de la 4,1% din PIB în 2011 la 2,2% din PIB în 2012. Ambii indicatori au primit un feedback pozitiv de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).În acelaşi timp, am promulgat măsuri de stimulare a iniţiativei, concepute pentru a sprijini creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Am reformat rambursarea taxelor pentru a sprijini întreprinderile mici, am redus evaziunea fiscală şi am început să abordăm unele dintre dispoziţiile financiare cel mai adânc înrădăcinate şi opace din ţara noastră. Ratele noastre de impozitare au rămas scăzute şi, ca parte a pachetului nostru de reforme economice, am planificat noi amânări ale impozitului pe profit pentru promovarea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă. Toate acestea au fost realizate pe fondul unui climat economic după cât se pare agravat în Europa.Europa a fost martora unei frustrări populare crescânde în urma eşecului austerităţii de a asigura locuri de muncă şi solduri fiscale solide. Alegătorii din Danemarca, Franţa, Olanda, Lituania şi România şi-au pus încrederea în guverne pro-Uniunea Europeană, progresiste, cu programe economice ca al nostru - evitând valorile politicii populiste bazate pe xenofobie şi protecţionism. Opinia internaţională, încurajată de instituţii ca FMI, a început deja să avertizeze cu privire la consecinţele faptului că prea multă austeritate va îndruma greşit o Europă care se confruntă deja cu dificultăţi - prelungind criza datoriilor suverane, mai degrabă decât să faciliteze soluţionarea ei. Aşa cum a susţinut recent directorul general al FMI, Christine Lagarde, păşim pe o "cărare îngustă" între riscurile datoriei şi recesiune, dar "fără creştere, viitorul economiei globale este în pericol".O altă lecţie importantă pe care atât Statele Unite, cât şi Europa o învaţă este faptul că, în faţa provocărilor economice descurajatoare, este imperativ să se asigure că voinţa poporului este prioritară. La Washington, democraţii şi republicanii se confruntă cu problema celei mai bune modalităţi de a evita aşa-numita ''prăpastie fiscală". În România, centrul-dreapta şi centrul-stânga au format o coaliţie, lăsând la o parte diferenţele ideologice pentru a construi un proiect comun pentru o Românie puternică.


Ambele maluri ale Atlanticului au văzut efectele devastatoare ale recesiunii globale şi au asistat la examinarea minuţioasă din partea partidelor politice, generată de acest lucru. Partenerii mei de coaliţie şi eu personal aşteptăm cu nerăbdare votul de duminică şi suntem optimişti că poporul român va reconfirma guvernul nostru şi vom continua parcursul nostru de reformă. Când vor face acest lucru, una dintre priorităţile noastre de top va fi de a contribui la o Europă mai integrată şi prosperă, precum şi la consolidarea parteneriatului nostru strategic cu Statele Unite ale Americii", scrie premierul român in Washington Post.