30 iunie 2022

Povestea Sclerozei Multiple

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Asociaţia Învingătorii Sclerozei Multiple şi Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti vă invită luni, 30 mai a.c., de la ora 11.00, la conferinţa medicală intitulată „Povestea Sclerozei Multiple” şi la vernisajul expoziţiei de pictură cu lucrări realizate de pacienţi. Evenimentul este dedicat Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, zi celebrată în fiecare an pe 30 mai. Tema campaniei World MS Day şi în acest an este „#Conectare. #Mă conectez. #Ne conectăm.”

La evenimentul organizat la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti vor participa reprezentanţi din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Casei de Asigurări de Sănătate, Agenţiei Naţionale a Medicamentului, medici specialişti în neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, pacienţi.

În ţara noastră, boala este aproape necunoscută, inclusiv pentru cadre medicale autorităţi. Iată de ce, temele conferinţei se vor axa pe problematica pacienţilor cu Scleroză Multiplă, provocările cu care se confruntă aceştia în general, necesitatea apariţiei de Centre de tratament, accesul la tratamente complementare, servicii medicale conexe şi de neurorecuperare.

În cadrul evenimentului va fi vernisată şi o expoziţie cu lucrările persoanelor cu Scleroză Multiplă. Toate lucrările sunt scoase la vânzare, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru proiecte destinate persoanelor cu această afecţiune.

Scleroza Multiplă mai este cunoscută şi ca „boala cu 1.000 de feţe”. Este o afecţiune neurologică şi este a două cauza de dizabilitate la tineri, la nivel mondial. Un pacient cu Scleroză Multiplă trăieşte, în medie, cu 10 ani mai puţin decât o persoană sănătoasă. În România, boala afectează peste 15.000 de persoane, dintre care 70% sunt femei. În fiecare an sunt diagnosticate 965 de cazuri noi, în timp ce 74 de pacienţi pierd lupta cu boala.

„Dacă eşti diagnosticat cu Scleroză Multiplă şi dacă îţi dai seama că nu e doar ceva biologic şi izolat, ceva inexplicabil, ci o consecinţă a unei traume din viaţa ta emoţională, atunci poţi să schimbi asta, poţi schimba felul în care te raportezi la tine şi asta îţi poate schimba boală.”, declara psihologul Gabor Mate.

Marcată în fiecare an la 30 mai, Ziua mondială a Sclerozei Multiple are menirea de a sărbători solidaritatea globală şi de a spera în viitor. În 2009, Federaţia Internaţională a Sclerozei Multiple (MSIF), cu sediul la Londra, şi membrii săi afiliaţi au iniţiat primul eveniment cu acest nume.

Asociaţia Învingătorii Sclerozei Multiple a fost înfiinţată în 2013 şi îşi propune să ofere suport şi informaţii bolnavilor cu boli neurodegenerative de tip autoimun.