Publicat: 19 Mai, 2020 - 17:00
Share

E-Distribuţie Muntenia a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

 

Miercuri, 20.05.2020

 

 

 

 

În București

 

Între orele 09:00 – 15:00 în următoarele zone:

  • Aleea Fuiorului nr. 6-6 bl. Y3B sc.1

 

Între orele 09:00 – 17:00 în următoarele zone:

  • Str. Vasile Lascar (intre Str. Comanita si Str. Mihai Eminescu), Str. Mihai Eminescu (intre Str. Vasile Lascar si Str. Viitorului)
  • Str. Barlogeni, Str. Munteniei, Str. Nuvelei, Str. Crinului, Str. Surorilor, Str. Strabuna, Str. Triumfului, Str. Moldovei

 

În județul Ilfov

 

Între orele 09:30 – 17:30 în următoarele zone:

  • Stefanesti, strada Castanului, Dudului, Mesteacanului, Macesului, Paltinului si adiacente

 

Între orele 09:00 – 17:00 în următoarele zone:

  • Ciolpani, Calea Bucuresti si strazi adiacente
  • Chiajna, str. Cicoarei, Apeductului, Crinului, strazile adiacente
  • Balotesti, str. Ion Lahovari intre str. Antenei si Scolii, Macesului, Antenei, Magnoliei si strazi adiacente

 

Între orele 09:00 – 13:00 în următoarele zone:

  • Corbeanca, str. Molidului, Cantonului si strazi adiacente

 

Între orele 09:30 – 17:30 în următoarele zone:

  • Otopeni, str Campului de la numerele 2 pana la numerele 8

 

În județul Giurgiu

 

Între orele 08:30 – 16:30 în următoarele zone:

  • Giurgiu, str. Fabrica de Zahar, Rond Parc
  • Giurgiu, str. Cerbului
  • Pietrisu, str. Mandarinului, Giurgiului, Trestiei
  • Pietrisu, str. Magnoliei, Adventistilor, Leandrului, Lacramioarelor, Cameliilor, Bucuiocului, Trestiei
  • Pietrisu, str. Mare

 

Între orele 09:00 – 16:00 în următoarele zone:

  • Giurgiu, str. Transilvaniei, Garii

 

Joi, 21.05.2020

 

 

 

În București

 

Între orele 09:00 – 15:00 în următoarele zone:

  • Aleea Fuiorului nr. 6-6 bl. Y3B sc.2

 

În județul Ilfov

 

Între orele 09:30 – 17:30 în următoarele zone:

  • Stefanesti, strada Piersicului, Caisului, Arad, Comarnic, Cluj, si strada Busteni intre strada Caisului si Cluj

 

Între orele 09:00 – 13:00 în următoarele zone:

  • Corbeanca, str. Molidului, Cantonului si strazi adiacente
  • Corbeanca sat Tamas, str. Bisericii, Burlacului, Poiana Puiului,str Unirii intre Cartier Histria si str Sportului si strazi adiacente

 

Între orele 09:00 – 15:00 în următoarele zone:

  • Gruiu sat Lipia, Manastirea Caldarusani,Bojdani si strazi adiacente

 

Între orele 09:00 – 17:00 în următoarele zone:

  • Petrechioaia sat Surlari, str. Duzilor, Jiului, Scolii, Principala, Surlari, Siret, DG Radu, Somesului si strazi adiacente
  • Clinceni, str. Solariilor, Clinceni, Hotarului, Obaie, Principala , strazile adiacente (timp maxim intrerupere 2 ore in intervalul 09.00-17.00)
  • Domnesti , str. Narciselor, Crengutei, Sagetatorului, Varsatorului, Astrelor, Horoscopului, Garoafelor, Iasomiei, Cupolei, strazile adiacente (timp maxim intrerupere 2 ore in intervalul 09.00-17.00)

 

Între orele 12:00 – 16:00 în următoarele zone:

  • Corbeanca, str. Ogorului, Codrului, Brebenel, Timpului, Piscului, Arcadei si strazi adiacente

 

În județul Giurgiu

 

Între orele 08:30 – 16:30 în următoarele zone:

  • Giurgiu, str. Fabrica de Zahar, Rond Parc
  • Giurgiu, str. Cerbului
  • Pietrisu, str. Mandarinului, Giurgiului, Trestiei
  • Pietrisu, str. Madarinului, Socului, Trestiei
  • Pietrisu, str. Mare

 

Între orele 09:00 – 16:00 în următoarele zone:

  • Giurgiu, str. Transilvaniei, Garii

 

 

Vineri, 22.05.2020

 

 

 

În București

 

Între orele 09:00 – 15:00 în următoarele zone:

  • Aleea Fuiorului nr. 6-6 bl. Y3B sc.3
  • str.Reactorului, Litovoi Voievod, Corabia

 

În județul Ilfov

 

 

Între orele 12:00 – 16:00 în următoarele zone:

  • Balotesti, str. Ion Lahovari intre sos Bucuresti-Ploiesti si str Nalbei, Iasomiei,Antenei, Poiana Soarelui, Nalbei, Albinelor si strazi adiacente

 

Între orele 09:00 – 13:00 în următoarele zone:

  • Corbeanca, str. Balantei, Institutului, Unirii intre str Matina si str Ghiocel si strazi adiacente

 

Între orele 09:00 – 14:00 în următoarele zone:

  • Gradistea, str. Garii, Victoriei, Zambilelor si strazi adiacente, OCOL SILVIC GRADISTEA
  • Balotesti, str. Petalelor, Intrarea Petalelor, Crinului si strazi adiacente

 

Între orele 09:00 – 17:00 în următoarele zone:

  • Chiajna-, str. Nuferilor, Carciumareselor, Narciselor, Drumul Bacriului, strazile adiacente
  • Domnesti , str. Principala,Buc. Domnesti, Horoscopului, Astrelor, Cnului, Scorpionului, George Cosbuc, Fabulei, Floarea Soarelui, Baboi, strazile adiacente (timp maxim intrerupere 2 ore in intervalul 09.00-17.00), Loc.Hera Residence,Meca,Condominiul Brancovenesc,Lidia

 

Între orele 09:30 – 15:30 în următoarele zone:

  • Afumati, Str Moara Domneasca intre str Nr 2 si str Nr 4 , str Nr 4,str Nr 3, Sc Victoria Group srl

 

Între orele 09:30 – 12:30 în următoarele zone:

  • Otopeni, Str Alexandru Ioan Cuza , Marin Preda

 

Între orele 09:30 – 17:30 în următoarele zone:

  • Glina sat Catelu, strada Drumul Vecinal

 

Între orele 13:00 – 15:00 în următoarele zone:

  • Balotesti, Cameliei, Zori de Zi, Ion Lahovari intre str Macesului si str Lacul Vlasia, Orhideelor, Liliacului, Ansamblu Rezidential Dumbraveni,Dumbravei, Maria Moldoveanu, Dealul Bisericii,Lacului, Tineretului, Erou Nicolae Voicu, Scolii, Pascu Gheorghe, Bunea Dumitru si strazi adiacente

 

 

În județul Giurgiu

 

Între orele 08:30 – 16:30 în următoarele zone:

  • Giurgiu, str. Fabrica de Zahar, Rond Parc
  • Giurgiu, str. Tudor Vladimirescu
  • Pietrisu, str. Mandarinului, Giurgiului, Trestiei
  • Pietrisu, str. Madarinului, Socului, Trestiei
  • Pietrisu, str. Mare

 

Între orele 09:00 – 16:00 în următoarele zone:

  • Giurgiu, str. Transilvaniei, Garii

 

Între orele 09:00 – 17:00 în următoarele zone:

  • Mihai Voda, str 1 Mai, Viorelelor, Oituz ( str. 1 Mai si str. Oituz intrerupere de aproximativ 2 ore in acest interval)
  • Mihai Voda, Str Negru Voda , str 1 Decembrie de la nr1 pana la nr 10

 

 

Luni, 25.05.2020

 

 

 

În București

 

Între orele 09:00 – 15:00 în următoarele zone:

  • Aleea Fuiorului, nr.2-6 bl Y3C sc.4

Tag-uri Institutii: