10 august 2022

Precizări de presă cu privire la decesul unui cetăţean român aflat în vacanţă în staţiunea Hurghada, Egipt

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetăţean român de sex feminin aflat în vacanţă în staţiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile competente egiptene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii decesului.

Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene, în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin.

Reprezentanţii Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile române competente pentru identificarea, de urgenţă, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanţe pentru pierderea suferită şi oferite informaţiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsufleţit pentru a fi înmormântat în România.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistenţă consulară din partea niciunui cetăţean român cu privire la acest incident.

Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autorităţile egiptene, cu companiile de turism implicate şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale.

De asemenea, având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele două zile care implică atacuri de rechin, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această ţară în scop turistic să urmeze sfaturile şi recomandările autorităţilor locale în ceea ce priveşte zonele sigure de recreere şi înot în mare.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Cairo: +202 2735 53 26, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice: +202 2735 95 46.