Publicat: 15 Februarie, 2015 - 14:09

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România face următoarele precizări privind Studiul de Fezabilitate al Autostrăzii Pitești — Sibiu:

În data de 31.03.2012 a fost demarată procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului de achiziție publică care a avut ca obiect 'Revizuirea Studiului de Fezabilitate Autostrada Sibiu-Pitești'.

În data de 13.09.2012, urmare a observațiilor JASPERS/AM POS-T referitoare la necesitatea modificării Caietului de Sarcini, conform prevederilor art. 209 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 209 alin. (4) lit. b) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, procedura de achiziție publică mai sus menționată a fost anulată. Precizăm că valoarea estimată a fost de 61.930.486,8 lei. Astfel, având în vedere că procedura de achiziție publică a contractului de servicii se afla în faza de evaluare a ofertelor, modificarea Caietului de Sarcini nu mai era posibilă, motiv pentru care a fost necesară anularea procedurii, inclusiv neefectuarea plății.       
         
În data de 31.05.2014 a fost demarată procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului de achiziție publică ce are ca obiect 'Revizuire/Actualizare Studiu de fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Pitești'. 

În data de 11.02.2015 a fost comunicat ofertanților rezultatul procedurii de achiziție publică, câștigătorul fiind Asocierea Spea Ingineria Europea S.A. Milano Italia Sucursala București — Tecnic Consulting Engineering Romania SRL

În prezent, Procedura de achiziție publică se afla în perioada de depunere a unor posibile contestații împotriva rezultatului procedurii.