Publicat: 16 Septembrie, 2019 - 10:40

Precizările preşedintelui AEP legate de utilizarea datelor cu caracter personal ale alegătorilor români din străinătate exclusiv în procesele electorale

Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, revine asupra repetatelor asigurări pe care le-a oferit în legătură cu utilizarea datelor cu caracter personal ale alegătorilor români din străinătate şi precizează, din nou, că acestea sunt destinate exclusiv proceselor electorale.

În opinia preşedintelui AEP, informaţiile potrivit cărora datele personale ale alegătorilor români din străinătate ar putea ajunge la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) sunt de natură să descurajeze exercitarea dreptului de vot de către aceştia.

"Registrul electoral, gestionat de AEP, cuprinde datele personale ale tuturor cetăţenilor români cu drept de vot. Nu am pus, nu punem şi nu vom pune aceste date la dispoziţia niciunei entităţi a statului, cu excepţia celor implicate în organizarea şi desfăşurarea proceselor electorale, deoarece instrumentele legale ne spun că nu avem voie", a precizat preşedintele AEP.

Reamintim că, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral sunt destinate exclusiv proceselor electorale. În cazul datelor cu caracter personal ale alegătorilor români din străinătate care se preînregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro, acestea sunt doar la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a Poştei Române, doar pentru aceste alegeri.

Mai precizăm că listele electorale permanente cu cetăţenii români înregistraţi ca alegători în străinătate se întocmesc doar pentru alegerile prezidenţiale din acest an.

"Îi asigur pe toţi românii din străinătate că datele lor sunt în siguranţă şi îi îndemn să continue să se înregistreze fără rezerve pe portalul www.votstrainatate.ro, recomandându-le să opteze pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri", a subliniat preşedintele AEP.