21 septembrie 2021

Pregătiri pentru cea de-a V-a ediţie a Premiului Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural Lucian Blaga Sebeş, organizează în data de 11 iulie 2021, începând cu ora 11:00, cea de-a V-a ediţie a Premiului Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia. Evenimentul este găzduit ca de fiecare data de Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm. Programul decernării premiului se va desfăşura astfel:

– Recital de poezie Lucian Blaga în interpretarea doamnei Elena Anghel-Coman

– Prezentarea invitaţilor

– Cuvântul preşedintelui Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, domnul Cornel Nistea

– Cuvântul organizatorilor/ autorităţilor/ partenerilor: Ion Dumitrel – Preşedintele Consiliului Judeţean Alba; Dorin Nistor – Primar Municipiul Sebeş; Nadia Mitrea – Director Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebes; Silvan Stâncel – Manager Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba.

– Omagiu poetului Lucian Blaga: Răzvan Voncu, preşedinte al juriului;

– Prezentarea personalităţii şi operei lui Lucian Blaga

– Recital poetic al poeţilor nominalizaţi pentru Premiul Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera;

– DECERNAREA PREMIULUI NAŢIONAL PENTRU POEZIE „LUCIAN BLAGA” OPERA OMNIA;

– Laudatio pentru laureatul ediţiei;

– Discurs al poetului premiat.

Instituirea unui premiu care să poarte numele marelui om de cultură Lucian Blaga a fost un demers firesc şi necesar ce omagiază pe de o parte personalitatea culturală complexă şi aportul adus de marele poet şi filozof la promovarea culturii româneşti pe plan international iar pe de altă parte recompensează aportul adus de poeţii contemporani, prin creaţia lor, la îmbogăţirea culturii din ţara noastră şi a culturii universale. Poeţii premiaţi în ediţiile anterioare au fost:

2017: Adrian Popescu, Cluj-Napoca

2018: Emil Brumaru, Iaşi

2019: Ana Blandiana, Bucureşti

2020- anulat din cauza pandemiei Covid 19.