Publicat: 25 Septembrie, 2020 - 13:58
Share

"Autobahn" sau despre cum trecem unii pe lângă alţii
Premiera astăzi şi mâine la Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu

Emoţiile, trăirile, pasiunile şi micile momente de fragilitate de peste zi, cuvintele şi mai ales tăcerile noastre, sunt surprinse, în varianta scenică a textului "Autobahn", într-un tablou aproape coregrafic inspirat de ritmurile, conştiente sau nu, apăsătoare sau eliberatoare, ale propriilor noastre existenţe. Conceput iniţial ca o mini-serie de teatru-film ce a avut premiera în cadrul #FITSonline, spectacolul "Autobahn", regia Andrei şi Andreea Grosu, va avea premiera la Sala Mare a Naţionalului sibian vineri, 25 septembrie, şi sâmbătă, 26 septembrie 2020, fiind prima producţie prezentată în premieră de la redeschiderea spaţiilor de joc. Spectacolul îi are în distribuţie pe actorii: Cendana Trifan, Mariana Mihu-Plier, Gabriela Pîrliţeanu, Horia Fedorca, Adrian Matioc, Raluca Iani, Ofelia Popii, Ciprian Scurtea, Marius Turdeanu, Viorel Raţă, Adrian Neacşu, Cezara Creţu, Diana Văcaru-Lazăr, Mihai Coman şi Iustinian Turcu.

"Autobahn" - un tablou aproape coregrafic al propriilor noastre existenţe

Adaptarea pentru scenă a proiectului "Autobahn" dezvăluie subtilităţi de dincolo de imaginea cinematografică. Pentru că teatrul este viu. Iar textul lui Neil LaBute este despre viaţă - despre viaţa noastră, despre micile şi marile eşecuri care ne definesc existenţele, în drumurile pe care fiecare le parcurge înspre propriile scopuri. În fuga nebună pe autostrada fără limită de viteze, în care cu toţii ne intersectăm întâmplător singurătăţile, oare ce putem descoperi: inutilitatea de a ne ascunde, imposibilitatea de a ne salva sau absurditatea vieţii? Traseele personajelor captive în maşinile propriilor destine derapează într-un ritm alert pe scena teatrului, într-o ultimă confruntare cu propriile temeri şi speranţe. Scena devine o prelungire firească a camerei de filmat, deschizând interpretări secundare sau închizând destinele personajelor sub pecetea unui tragism implacabil. Gesturile se precipită, ritualurile domestice o iau razna, zâmbetele artificiale se topesc. Emoţia se intensifică. Nu mai este loc de small talks. Se trăieşte!

Caseta artistică a spectacolului "Autobahn", de Neil LaBute

REGIA: Andrei şi Andreea Grosu

DIRECTOR DE IMAGINE şi MONTAJ: Alexandru Condurache

SCENOGRAFIA: Vladimir Turturica

MUZICA: Mihai Dobre

ASISTENT REGIE ŞI SUFLEOR: Corina Predescu

MANAGER PROIECT: Claudia Maior

IMAGINE ŞI MONTAJ: Alexandru Condurache

DISTRIBUŢIA:
Scena 1 - "Funny": Cendana Trifan şi Mariana Mihu-Plier;

Scena 2 - "Bench seat": Gabriela Pîrliţeanu şi Horia Fedorca;

Scena 3 - "All apologies": Adrian Matioc şi Raluca Iani;

Scena 4 - "Merge": Ofelia Popii şi Ciprian Scurtea;

Scena 5 - "Long division": Marius Turdeanu şi Viorel Raţă;

Scena 6 - "Road trip": Adrian Neacşu şi Cezara Creţu;

Scena 7 - "Autobahn": Diana Văcaru-Lazăr, Mihai Coman şi Iustinian Turcu

Număr limitat de locuri pentru reprezentaţiile indoor

Toate spectacolele prezentate în spaţiile indoor se vor juca în prezenţa unui număr limitat de spectatori: 80 de locuri la TNRS - Sala Mare, respectiv 100 de locuri la Fabrica de Cultură - Sala "Lulu". Accesul în spaţiile de joc este permis cu o oră mai devreme decât ora de începere a evenimentelor, cu respectarea unei distanţe de minim 1,5 metri, după efectuarea triajului epidemiologic şi doar spectatorilor care poartă mască de protecţie în mod corect. Biletele pentru toate spectacolele prezentate de TNRS, pot fi achiziţionate de pe site-ul teatrului (www.tnrs.ro/program), din Agenţia Teatrală TNRS - Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 sau din reţelele partenere: Entertix.ro, Kompostor.ro, Bilet.ro, Eventbook.ro, Iabilet.ro, MyStage.ro şi TomTix.ro.

Tag-uri Institutii: