15 august 2022

Premieră în istoria Jocurilor Europene Universitare: România, prin echipa de fotbal a Universităţii de Vest din Timişoara, se califică în etapa semifinalelor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Echipa de fotbal a Universităţii de Vest din Timişoara, reprezentând România la Jocurile Europene Universitare ce se desfăşoară în această perioadă în Polonia, la Lodz, aduce cel mai bun rezultat obţinut de o echipă universitară românească în istoria Jocurilor Europene Universitare.

După o calificare meritorie obţinută în grupa B, prin victoriile împotriva reprezentantei Ucrainei (State University of Economics and Trade), cu 1-0, şi împotriva reprezentantei Germaniei (Universitatea din Tubingen), tot cu 1-0, astăzi seară, echipa UVT a învins cu 3-1 reprezentanta Norvegiei (Norwegian Economics School), în sfertul de finală jucat, prin două goluri realizate de Răzvan Piţigoi şi un autogol al norvegienilor.

Calificarea în semifinala Jocurilor Europene Universitare 2022, obţinută de echipa UVT astăzi, marchează o premieră absolută pentru participarea reprezentantelor universitare româneşti în istoria acestei competiţii, performanţa intrării în careul primelor patru reprezentative la nivel european urcând pentru prima dată la acest nivel participarea românească din competiţia europeană.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Echipa de fotbal a Universităţii de Vest din Timişoara reprezintă cu fruntea sus România la Jocurile Europene Universitare, o competiţie la care suntem mândri să ne aflăm, pentru prima dată, pentru noi, în plan european. Prin victoria de astăzi, împotriva reprezentativei universitare din Norvegia, UVT aduce un succes important în premieră pentru România, înscrierea între primele patru reprezentative din Europa. Sunt convins că echipa trăieşte un moment cum nu se poate mai bun şi că îşi va mobiliza toată energia pentru câştigarea semifinalei, mâine seară, pentru a juca apoi finala. Hai, UVT, ne mobilizăm şi câştigăm!”