Premieră istorică: Preot catolic român, numit de Papa Francisc Episcop auxiliar în Dieceza de Roma

Monseniorul Benoni Ambăruş este cel de-al şaptelea episcop din Dieceza de Roma şi va activa în domeniul carităţii şi pastoraţiei migranţilor. Consacrarea episcopală va avea loc pe 1 mai. Este pentru prima dată în istoria Bisericii Catolice, când un român este numit Episcop auxiliar al Diecezei de Roma.
În vârstă de 47 de ani, părintele Benoni Ambăruş a fost numit sâmbătă Episcop auxiliar al Diecezei de Roma.
Preotul Benoni Ambăruş s-a născut la Somuşca, în judeţul Bacău. A absolvit școala generală în localitatea natală, în 1989.
În 1994 a absolvit Seminarul Mare Diecezan din Iași, unde l-a avut diriginte pe părintele Alois Bulai.
Prima vizită pastorală a Papei Francisc într-o parohie a diecezei sale a fost tocmai în parohia Părintelui Ambăruş, pe 26 mai 2013.
Consacrarea episcopală va avea loc pe 1 mai, la Roma.