28 noiembrie 2021

Premieră la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”: AFTER LOVE, în adaptarea şi regia lui Eugen Făt

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă, pe 27 şi 28 noiembrie 2021, la ora 19:00, în premieră, spectacolul AFTER LOVE după filmul „L’Economie du couple” (Franţa-Belgia, 2016), în adaptarea şi regia lui Eugen Făt.

Produs în perioada septembrie – noiembrie 2021, spectacolul prezintă un tablou comun de familie. După 15 ani de căsnicie şi doi copii, Maria şi Andrei se află în plină criză de cuplu. Sentimente s-au diluat, rutina şi epuizarea au luat locul bucuriei şi încrederii, iar divorţul pare tot mai probabil. Căminul este acum scena unui război dureros şi intim al resentimentelor şi disperării. Mai există o şansă pentru cei doi sau mariajul lor a ajuns la final?

„E o poveste de dragoste între doi oameni şi etapele prin care ei trec după ce s-au căsătorit. Titlul reflectă ceea ce se întâmplă într-un cuplu după ce dispare euforia de la început, după ce apar copiii şi cum încearcă protagoniştii să rezolve situaţia în care ei au intrat, criza în care ei au intrat. Discuţiile astea cred că sunt în orice familie, în orice casă, dar magia sau soluţia la această problemă este cum reuşeşti să treci peste ele sau cum reuşeşti să le gestionezi”, declară regizorul Eugen Făt.

În distribuţie, actorii Cristina Uja Neagu (Maria), Aureliu Bâtcă (Andrei), Tamara Constantinescu (mama Mariei), Dan Căpăţână (Bătrânul), Oana Preda (Agent imobiliar şi musafir) şi Mihaela Lecca Gorea (Musafir). Vocea judecătorului îi aparţine sufleorului Jeana Lungu. Copiii cuplului sunt interpretaţi de Alexandrina Maria Neagu (Ioana) şi Codrin Bâtcă (Ştefan).

„Am luat copiii actorilor care joacă. Nu am vrut să iau copii neutri, doar că arată bine sau dau bine pe scenă. Am vrut ca implicarea emoţională să fie mai importantă decât look-ul şi cum dau pe scenă”, afirmă regizorul Eugen Făt.

Scenografia este semnată de Daniel Divrician.

Spectacolul AFTER LOVE durează o oră şi 45 minute.

Locurile la premieră sunt epuizate. Următoarele reprezentaţii ale spectacolului vor fi anunţate pe www.fanitardini.ro.

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacole în condiţii de siguranţă sanitară, în conformitate cu reglementările în vigoare: Sala de Spectacole este dezinfectată cu dispozitive certificate DEKRA, gradul de ocupare este de 30% din capacitatea normală, locurile sunt distanţate, iar triajul epidemiologic, purtarea măştii, dezinfectarea mâinilor şi păstrarea distanţei faţă de ceilalţi sunt obligatorii pentru public şi pentru personalul de sală. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Spectatorii trebuie să facă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală cu Certificatul Digital al Uniunii Europene privind COVID, care poate fi obţinut de pe https://certificat-covid.gov.ro/.