Publicat: 29 Iulie, 2015 - 14:23

Spitalul Monza, parte din grupul internațional „Policlinico di Monza”, a anunțat realizarea unei intervenții în premieră în România: tratamentul hibrid (ortopedic și neurochirurgical) al unei paciente de 14 ani cu „scolioză dublă toraco-lombară și măduvă atașată prin lipom sacrat”. Operația a fost realizată de către o echipă mixtă ortopedică și neurochirurgicală: dr. Alexandru Thiery, medic primar ortopedie pediatrică; dr. Mihai Măgurean, medic primar ortopedie-traumatologie; dr. Sergiu Stoica, medic primar neurochirurgie; dr. Mihai Crăciun, medic specialist neurochirurgie; și dr. Anca Vișan, medic primar anestezie-terapie intensivă.

Particularitatea acestui caz a constat în asocierea malformației măduvei (lipomul sacrat) care atașa măduva de pereții canalului spinal, crescând astfel riscul de paralizie în momentul manevrelor de corecție a scoliozei. Pentru a scădea cât mai mult acest risc, s-a stabilit ca întâi să fie eliberată măduva prin excizia lipomului, și apoi să se opereze      scolioza — totul în cadrul unei singure ședințe operatorii.

„În primul timp operator, neurochirurgii au excizat lipomul sacrat, eliberând astfel rădăcinile nervoase și conul medular, lucru ce a permis un oarecare grad de mobilitate a măduvei spinării în canalul spinal și a făcut astfel posibilă corecția scoliozei, realizată în al doilea timp operator”, a spus dr. Alexandru Thiery, ortoped pediatru la Spitalul Monza.

Pe tot parcursul intervenției chirurgicale, care a durat 12 ore, pacienta a fost monitorizată din punct de vedere neurologic (neuromonitorizare multi-modală), astfel încât echipa   operatorie a știut în fiecare moment care este starea măduvei și a rădăcinilor nervoase, evitând astfel riscul paraliziei. Astfel, s-a putut realiza corecția completă a deformării cu un rezultat estetic și funcțional foarte bun.

„În anumite operații, există riscul de a produce leziuni ireversibile ale unor structuri    nervoase sensibile. Neuromonitorizarea intra-operatorie ne ajută să identificăm corect aceste structuri, atunci când simțul vizual nu este suficient, nici măcar sub cel mai performant microscop. Asemenea marilor centre de neuroștiințe din lume, noi utilizăm această tehnică în mod curent”, a spus dr. Mihai Crăciun, neurochirurg la BRAIN Institute din cadrul Spitalului Monza.

Evoluția postoperatorie a pacientei a fost normală pentru o intervenție de asemenea    amploare, fără deficite motorii în afara celui preexistent, și reluarea mersului în a patra zi postoperator.

„Aceste scolioze particulare se întâlnesc rar în practica curentă. În mod clasic, se făceau două operații diferite. La nivel mondial, în ultimii ani, există tendința de a opera aceste cazuri rare într-o singură ședință operatorie, din mai multe motive: posibilitatea echipei ortopedice de a vizualiza direct, la microscop, mobilitatea conului medular și a rădăcinilor, putând astfel să-și planifice manevrele de corecție; rata mai mică de       complicații; și, nu în ultimul rând, confortul pacientului”, a spus dr. Thiery.

Spitalul Monza

Spitalul Monza, parte din grupul internaţional „Policlinico di Monza” ce însumează zece spitale în Italia, este specializat în efectuarea de intervenţii chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale integrate de înaltă performanţă. Datorită experienţei grupului în dezvoltarea centrelor dedicate afecțiunilor inimii, Spitalul Monza din București a fost inaugurat, în iulie 2012, ca centru de excelenţă în chirurgie cardiovasculară. Pe măsură ce s-au dezvoltat și alte secții, specialitățile inimii au fost integrate în Cardiac Center: cardiologie, cardiologie intervențională, electrofiziologie și aritmologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgie vasculară și reabilitare cardiovasculară.

În octombrie 2013, a fost deschis Cardiopediatric Center, singurul centru din România cu servicii integrate pentru tratamentul afecțiunilor inimii la copii și adolescenți, iar în februarie 2014 a fost lansat BRAIN Institute, centrul specializat în neurochirurgie dezvoltat în parteneriat cu Spitalul Monza. La începutul anului 2015, a fost lansat Cardiostructural Clinic în cadrul căruia se realizează intervenții minim-invazive, fără deschiderea toracelui și oprirea inimii. Woman’s Health Academy, lansat la începutul anului 2015, este programul de prevenție și tratament a celor mai frecvente tipuri de cancer întâlnite în rândurile femeilor: cancerul de sân și cancerul de col uterin.

Toate centrele beneficiază de suportul următoarelor departamente: Ambulatoriul de Specialitate, Departamentul de Radiologie și Imagistică Medicală, Laboratoarele de Analize Medicale, și Departamentul de Reabilitare Medicală. La acestea se adaugă specialitățile medicale (medicină internă, pneumologie, gastro-enterologie și endoscopie, nefrologie, diabetologie, pediatrie, endocrinologie), cele chirurgicale (chirurgie generală și bariatrică, chirurgie toracică, chirurgie proctologică avansată, ortopedie și traumatologie, ortopedie pediatrică, chirurgie urologică, flebologie, ORL, chirurgie urologică, chirurgie estetică și reparatorie) și serviciile medicale conexe (ATI – Anestezie și Terapie Intensivă, Unitate Transfuzie Sanguină, stomatologie și implantologie, cameră de gardă, compartiment primiri urgențe și spitalizare de zi).