Publicat: 16 Aprilie, 2016 - 13:12
Share

Teatrul de Comedie prezintă joi 21 aprilie ora 19.30 la Sala Studio, la premiera oficială a spectacolului NINA sau Despre fragilitatea pescărușilor împăiați de Matei Vișniec, regia  Alexandru Maftei.

Nina         Mihaela Teleoacă
Trigorin    Gheorghe Visu
Treplev    Lucian Pavel

regia              Alexandru Maftei
decorul          Vali Ighigheanu
costumele     Caterina Brândușa Ioan
muzica          Alexandru Dragoș Constantin
coregrafia     Arcadie Rusu

Matei Vișniec își imaginează, într-un joc intelectual de mare finețe, o continuare a Pescărușului cehovian, plasându-i pe Nina, Treplev și Trigorin, la 15 ani după acțiunea cunoscută din piesa marelui scriitor rus, în plină Revoluție bolșevică.
”Cortine se ridică și cad în fața personajelor pe care A .P. Cehov le-a lăsat în seama scenei de mai bine de 100 de ani. Pentru Matei Vișniec catifeaua grea nu le întrerupe existența, cortina cade imperfect și dramaturgul vede, fără surprindere, cât de prost trage Konstantin Gavrilovici Treplev. Atât de prost încât și a doua lui tentativă de sinucidere eșueaza “răsunător” și face posibilă reîntâlnirea, după 20 de ani cu Nina și tot ce a atins amorul bolnav pentru ea. Scrisorile de dragoste se întorc nedesfăcute, ca un bumerang pe aceeași masă pe care au fost scrise. În ce privește pescărușul  împăiat... ei bine, el va învia până la urmă...”, a spus Alexandru Maftei