17 august 2022

Premiere mondiale absolute la Casa Artelor Dinu Lipatti în Festivalul „I Love Lipatti” Ediția a VI-a 19-23 Martie 2022

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită în perioada 19-23 martie 2022 la cea de-a VI-a ediție a Festivalului „I love Lipatti”, dedicată împlinirii a 105 ani de la nașterea compozitorului și celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti (19 martie 1917 – 2 decembrie 1950).
Acestă a VI-a Ediție a Festivalului, creat de pianista și regizoarea Alice Barb, este una excepțională, reușind să prezinte publicului chiar în vremuri atât de dificile, ca o încununare a eforturilor continue din ultimii ani ca Director al Festivalului și al Casei Artelor Dinu Lipatti, a nu mai puțin de 30 de lucrări din creația componistică prea puțin cunoscută a marelui pianist, reunite pentru prima oară în 4 Integrale Lipatti.

Astfel, Sâmbătă, 19 martie, de la orele 19:00, îl sărbătorim împreună pe genialul muzician român lansând, în cadrul Colecției „Esențial” în Premieră mondială, Albumul CD ce cuprinde „Integrala compozițiilor pentru pian solo” de Dinu Lipatti în interpretarea pianistului Viniciu Moroianu. Acest dublu CD este însoțit de un booklet trilingv în română, engleză și franceză și include Cronologia componistică, Lucrările comentate, Biografia pianistului Viniciu Moroianu și realizările de până acum din cadrul PROIECTULUI LIPATTI creat în urmă cu 7 ani de pianista și regizoarea Alice Barb. Albumul este o nouă Producție a Casei Artelor Dinu Lipatti și a fost realizat pe scena din Salonul de Muzică al Casei Lipatti, transformat în studio de înregistrări pentru acest demers cultural.

În deschidere, compozitorul și profesorul Dan Dediu va susține o Conferință în cadrul căreia va releva importanța și unicitatea creatorului român în perspectiva națională și internațională, iar pianistul și profesorul Viniciu Moroianu, unicul interpret care, la invitația Directorului Festivalului „ I love Lipatti” a realizat și înregistrat acestă Integrală, va susține un Recital extraordinar cu lucrări incluse în dublu CD. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

În următoarele patru zile de Festival, vă invităm la Casa Artelor Dinu Lipatti, de la orele 19:00, să urmăriți patru filme documentare despre viața și creația lui Dinu Lipatti, astfel: duminică (20 martie) –„Sonată pentru omul bun” realizat de Ruxandra Țuchel și Oana Drăgulinescu, o producție TVR; luni (21 martie) „Dinu Lipatti – Muzică și geniu” realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV; marți (22 martie) – „Triptic – călătorie melancolică” în regia Anei Simon, producție a Editurii Video, iar în ultima seară vă propunem un documentar-omagiu „Ultimul Recital, Dinu Lipatti, Besançon 1950”, în regia lui Philippe Roger.
Proiecțiile vor fi urmate, în fiecare seară a Festivalului, de la orele 20:00, de „Recitaluri Extraordinare Lipatti”. Duminică, 20 martie, Bucharest Wind Ensemble (Ioana Bălașa – flaut; Valentin Ghita – oboi; Flaviu Ludușan – clarinet; Ștefan Danifeld – corn și Cezar Moscalu – fagot) va interpreta „Integrala pieselor pentru instrumente de suflat” compuse de Dinu Lipatti. Luni, 21 martie, baritonul Alexandru Chiriac, acompaniat de pianistul Ieronim Buga, va interpreta „Integrala liedurilor” de Dinu Lipatti, transcrise pentru voce de bariton, la cererea Casei Lipatti, de compozitorul Vlad Răzvan Baciu. Marți, 22 martie, 14 Elevi ai Colegiului Național „Dinu Lipatti”, au fost invitați să-i aducă un omagiu marelui muzician, într-un Recital – Omagiu compus integral din fragmente din compozițiile lui Dinu Lipatti.

Miercuri, 23 martie, Festivalul se va încheia cu o nouă Premieră mondială – Recitalul Extraordinar „Integrala Liedurilor pentru voce înaltă’’ compuse de Dinu Lipatti, susținut de invitata noastră extraordinară, celebra soprană Elena Moșuc, care a primit cu bucurie invitația Directorului Festivalului „I love Lipatti”, Alice Barb, de a deveni primul artist liric din lume care va interpreta toate cele 9 lieduri create de marele muzician român în varianta pentru voce înaltă. Marea soprană va fi acompaniată de pianista și profesoara Verona Maier, iar Recitalul va fi urmat de o sesiune de autografe.

Conceptul Festivalului „I love Lipatti”, aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul Festivalului și Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Biletele pot fi cumpărate online pe www. iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12.

PROGRAMUL FESTIVALULUI
Sâmbătă, 19 Martie – Orele 19:00
Lansarea în Premieră Mondială a Albumului CD „Integrala pieselor solo pentru pian” de Dinu Lipatti
Conferențiar – Prof. Univ. Dr. Dan Dediu
Interpret – Prof. Univ. Dr. Viniciu Moroianu

Duminică, 20 Martie – Orele 19:00
Proiecția filmului documentar – „Sonată pentru omul bun” – realizator Ruxandra Țuchel și Oana Drăgulinescu, o producție TVR
Recital Extraordinar „Integrala pieselor pentru instrumente de suflat” de Dinu Lipatti
Interpretează Bucharest Wind Ensemble

Luni, 21 Martie – Orele 19:00
Proiecția filmului documentar – „Dinu Lipatti – Muzică și geniu”, realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV

Recital Extraordinar „Integrala liedurilor” de Dinu Lipatti, transcrise pentru voce de bariton de compozitorul Vlad Răzvan Baciu
Interpretează – Alexandru Chiriac – bariton
– Ieronim Buga – pianist

Marți, 22 Martie – Orele 19:00
Proiecția filmului – „Triptic – călătorie melancolică”, Regie – Ana Simon
Recital Extraordinar „Omagiu lui Dinu Lipatti”, susținut de Elevii Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti”

Miercuri, 23 Martie – Orele 19:00
Proiecția filmului documentar – „Ultimul Recital, Dinu Lipatti, Besançon 1950”, un documentar de Philippe Roger
Recital Extraordinar „Integrala liedurilor” de Dinu Lipatti pentru voce înaltă
Interpretează soprana Elena Moșuc- ivitată extraordinară
-Verona Maier, pianistă