21 ianuarie 2022

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a vizitat laboratoarele din cadrul proiectului „Extreme Light – Nuclear Physics” (ELI-NP)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă avut o vizită de lucru la Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, alături de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dan Vîlceanu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Florin Spătaru, şi secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Iulian Popescu.

Premierul a vizitat facilităţile logistice ale institutului, sălile de experimente şi laboratoarele din cadrul proiectului „Extreme Light – Nuclear Physics” (ELI-NP).

Au avut loc discuţii, împreună cu reprezentanţii conducerii institutului şi ai proiectului ELI-NP, reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai mediului academic.

A fost prezentat stadiul actual de implementare a proiectului şi au fost discutate soluţii necesare pentru respectarea termenului de finalizare a proiectului ELI-NP. În acest sens, va fi organizată o întâlnire a Comitetului Interinstituţional privind proiectul ELI-NP.

Totodată, discuţiile au avut în vedere o mai strânsă colaborare între mediul de cercetare, cel academic şi domeniul privat. Obiectivul comun îl reprezintă valorificarea proiectelor de cercetare şi în sectorul comercial, abordare ce va aduce beneficii economice şi sociale.