Publicat: 6 Iulie, 2012 - 21:00

Festivalul Sergiu Celibidache se va încheia pe 7 Iulie cu premiera mondială a compoziţiei „Haz de necaz” de Sergiu Celibidache, ce va beneficia de interpretarea pianistului Dan Grigore şi a Filarmonicii „George Enescu" dirijata de Mark Mast, fost student al maestrului Sergiu Celibidache.

Printre invitaţii de marcă ai serii de 7 Iulie, se numără Sorin Mircea Oprescu, Primar General al Capitalei, Puiu Haşotti, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Premierul Victor Ponta, care a confirmat prezenţa la Ateneul Român alături de soţia sa, Daciana.

Presa care doreşte să participe la concertul de sâmbătă seara are acces pentru filmat şi fotografiat doar în foiaerul Ateneului Român, la început, pauză şi la finalul serii. Pe timpul concertului, în sală, concertul va fi difuzat în direct de către Televiziunea Română şi transmis de către Societatea Română de RadioDifuziune.

La sfârşitul serii, cu toţii vom servi un pahar de şampanie sărbătorind astfel premiera mondială “Haz de necaz”, compoziţie ce aparţine Maestrului Celibidache.

De mentionat este faptul că dintre ţările care vor celebra, prin festivaluri, cei 100 de ani de la naşterea Maestrului, România este singura care beneficiază de acest minunat şi unic eveniment, dezvăluirea laturii de compozitor al celui mai mare dirjor roman al lumii.

Acest eveniment va rămâne în istoria muzicală mondială şi va dăinui pentru generaţiile care urmează. România se va impune astfel pe harta culturală a lumii într-un mod unic.

Din program:
Maurice Ravel - Ma mere l'oye
Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul pentru pian şi orchestră nr. 20 în re, KV 466
PREMIERA MONDIALĂ: Sergiu Celibidache - "Haz de necaz", Suită românească în 8 părţi

BILETELE LA CONCERTE POT FI ACHIZIŢIONATE PRIN REŢEAUA EVENTIM (Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas, Cărtureşti) ŞI ONLINE PE WWW.EVENTIM.RO.

Festivalul Sergiu Celibidache 100 este organizat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României  în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Coproducători: TVR şi ArCuB
Sponsori: Apa Nova, Catena, Niro Investment Group, Enel Romania, LUXTEN LIGHTING COMPANY SA 

Parteneri principali: Primăria Sectorului 6 şi Centrul Cultural European Sector 6, Primăria Sectorului 1, Banca Naţională a României, Ateneul Român, Artmark, Atelier Wood Be Nice, F64, EPSON, Mons Medius Investments, Editura Spandugino, Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Academia Română, Institutul Francez Bucureşti, Privileg Catering, Aqua Carpatica, Aristocrat Events Hall, Liga Studenţilor Români din Străinătate, Howard Johnson Grand Plaza, Magnolia, Uniunea Cineaştilor din România, Sergiu Celibidache Stiftung.  

Parteneri Media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, RFI România, Cocor, Spectacular TV, Jurnalul Naţional, Publicaţiile Flacăra, Observatorul Cultural, hotnews, eva.ro, 9am, wall-street, Agerpres, Amos news, AgenţiaDePresăMondenă, Zile şi Nopţi, Revista Sunete, Şapte Seri, Accent Cultural, Academia Caţavencu, România Liberă, Nine O’clock, The Money Channel, Calendar Evenimente, Q Magazine, Revista Cariere, Tonica, Senso Tv, Art Act Magazin.