23 mai 2022

Premiile Gopo 2022: apel de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care celebrează şi recompensează anual realizările cinematografiei româneşti, anunţă apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj ale ediţiei cu numărul 16, programată în luna aprilie.

Data limită pentru înscrieri: 4 februarie 2022. Nominalizările vor fi anunţate în luna martie.

24 de lungmetraje, filme de ficţiune şi documentare lansate în cinema în cursul anului 2021, îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi vor putea fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2022. Filmele româneşti produse în ţara noastră sau realizate în regim de coproducţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera naţională în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie şi care au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet, precum şi cele care au avut premiera pe o platformă VOD, sunt producţiile pe care juriul le va lua în considerare pentru nominalizare.

Printre producţiile eligibile pentru titlul de Cel mai bun film românesc se regăsesc la această ediţie filme prezentate şi premiate în marile festivaluri, precum Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, distins cu Ursul de Aur în cadrul Berlinalei 2021, Malmkrog, în regia lui Cristi Puiu, desemnat în 2020 Cel mai bun regizor în secţiunea Encounters a prestigiosului eveniment cinematografic, Otto barbarul, prezentat în premieră mondială în Competiţia Festivalului de la Sarajevo 2020 şi distins cu Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj la TIFF 2021, filme cu succes de public precum Tabăra sau Tata mută munţii, dar şi documentare foarte apreciate precum România sălbatică, Ieşirea trenurilor din gară şi Casa cu păpuşi.

Lista filmelor de lungmetraj eligibile care vor fi luate în considerare pentru nominalizările la Premiile Gopo 2022 este disponibilă mai jos.

Înscrierea filmelor documentare şi de scurtmetraj
Pentru categoria Cel mai bun film documentar (doar în cazul filmelor care nu au beneficiat de proiecţii în cinema mai mult de o săptămână) este necesară înscrierea filmelor româneşti care au avut premiera în cursul anului 2021 şi care nu au beneficiat de difuzare în circuitul cinematografic, dar au fost prezentate la TV sau în circuitul festivalier (naţional sau internaţional). Pentru categoria film documentar nu sunt eligibile reportajele de televiziune.

Pentru categoria Cel mai bun scurtmetraj sunt eligibile producţiile româneşti care au fost prezentate în premieră pe marile ecrane, la TV sau în cel puţin un festival competitiv (naţional sau internaţional) în cursul anului 2021. Pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările, este obligatorie înscrierea de către producători.

Înscrierile au loc în perioada 17 ianuarie 2022 – 4 februarie 2022.

Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fişa tehnică disponibilă online: https://premiilegopo.ro/inscrieri.
Regulamentul Premiilor Gopo poate fi consultat pe site-ul oficial: https://premiilegopo.ro/regulament.

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite în luna martie de un juriu de preselecţie format din 11 profesionişti din domeniul cinematografic. După anunţul nominalizărilor, peste 650 de profesionişti activi din toate domeniile industriei autohtone de film vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2022, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, partener al Premiilor Gopo încă din 2011.

Gala Premiilor Gopo 2022 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Babel Communications.

FILME ELIGIBILE LA PREMIILE GOPO 2022 (care au beneficiat de proiecţii în circuitul cinematografic sau pe platforme VOD)

1. BABARDEALĂ CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC
Regia: Radu Jude

2. BERLINER
Regia: Marian Crişan

3. CASA CU PĂPUŞI
Regia: Tudor Platon

4. CAMP DE MACI
Regia: Eugen Jebeleanu

5. COMPLET NECUNOSCUŢI
Regia: Octavian Strunilă

6. DUPĂ 40 DE ZILE
Regia: Andrei Gruzsniczki

7. IEŞIREA TRENURILOR DIN GARĂ
Regia: Radu Jude, Adrian Cioflâncă

8. INVESTITORII
Regia: Iura Luncaşu

9. ÎNTREGALDE
Regia: Radu Muntean

10. LUCA
Regia: Horaţiu Mălăele

11. MALMKROG
Regia: Cristi Puiu

12. MIA ÎŞI RATEAZĂ RĂZBUNAREA
Regia: Bogdan Theodor Olteanu

13. NEIDENTIFICAT
Regia: Bogdan George Apetri

14. NOI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ
Regia: Andra Tarara

15. OTTO BARBARUL
Regia: Ruxandra Ghiţescu

16. PUP-O MĂ 2!: MIREASA NEBUNĂ
Regia: Camelia Popa

17. ROMÂNIA SĂLBATICĂ
Regia: Dan Dinu, Cosmin Dumitrache

18. SCARA
Regia: Vlad Păunescu

19. ŞI ATUNCI CE E LIBERTATEA?
Regia: Andrei Zincă

20. ŞI POATE MAI TRĂIESC ŞI AZI
Regia: Tudor Cristian Jurgiu

21. TABĂRA
Regia: Vali Dobrogeanu

22. TATA MUTĂ MUNŢII
Regia: Daniel Sandu

23. TATĂL NOSTRU
Regia: Andrei Dăscălescu

24. ZĂPADĂ, CEAI ŞI DRAGOSTE
Regia: Cătălin Bugean