25 iunie 2022

„Premiul Internațional Václav Havel pentru Disidență Creativă”, decernat de Emil Constantinescu jurnalistei Marinei Ovsiannikova

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Premiul Internațional Václav Havel pentru Disidență Creativă”, decernat de Emil Constantinescu jurnalistei Marinei Ovsiannikova

Premiul care poartă numele disidentului anticomunist Václav Havel, devenit primul președinte democrat al Cehiei după Revoluția de catifea din 1989, este acordat acelor persoane care, prin curaj, demnitate și ingeniozitate, demască regimurile autoritare. Prin acordarea Premiului Internațional Václav Havel pentru Disidență Creativă se face un apel la conștientizarea nevoii de a lupta, chiar pe teritoriul acestora, împotriva regimurilor autoritare care nu respectă drepturile și integritatea individului și abuzează de puterea de care dispun.

Președintele Emil Constantinescu este unul dintre fondatorii Premiului Internațional Václav Havel pentru Disidență Creativă și face parte din juriul care îi desemnează laureații.

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, laureata din acest an, a protestat împotriva războiului din Ucraina în timpul unei transmisiuni live la televiziunea de stat Channel 1. În urma acestui protest, a fost reținută timp de 24 de ore pentru interogatoriu, fără a avea dreptul la un avocat, și amendată cu 30 000 de ruble. Kremlinul a denunțat protestul ei ca un act de „huliganism”. În baza legislației ruse privind dezinformarea despre războiul din Ucraina, Marina Ovsiannikova poate fi condamnată la 15 ani de închisoare. Între timp, ea a părăsit teritoriul Rusiei.

Am susținut candidatura Marinei Ovsiannikova în dezbaterile juriului, pentru că știu cât de greu este să spui adevărul într-un regim opresiv. În Revoluția Română din 1989, primii care au fost eliberați au fost ziariștii aflați în închisoare pentru că protestaseră împotriva dictaturii lui Ceaușescu. Celor care, poate, se vor întreba: până la urmă, ce a schimbat Marina prin gestul ei în direct la o televiziune din Moscova?, le voi răspunde prin cuvintele lui Václav Havel: Speranța nu este convingerea că lucrurile vor lua o întorsătură bună, ci convingerea că ceea ce faci are sens indiferent ce întorsătură, bună sau rea, iau lucrurile”, a declarat președintele Emil Constantinescu la ceremonie.

„Oslo Freedom Forum”, fondat în anul 2000 de președintele Václav Havel și condus acum de marele campion de șah Gary Kasparov, disident recunoscut împotriva regimului lui Vladimir Putin, reunește anual lideri care au contribuit decisiv la instaurarea democrației în țările lor, lideri ai organizațiilor și acțiunilor de apărare a democrației și drepturilor omului, reprezentanți ai mediului academic. Evenimentul cuprinde nu numai mărturii ale celor care au luptat împotriva regimurilor autoritare și au suferit opresiunea acestora, dar și momente artistice încărcate de emoție.

Invitații de marcă ai ediției din acest an (22-25 mai 2022) au fost Anne Applebaum (istoric al Europei de Est și câștigătoare a Premiului Pulizer), Svetlana Tihanovskaia (liderul opoziției democrate din Belarus), Dmitri Kuleba (ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei).