Publicat: 23 Iulie, 2020 - 13:34
Share

"Marina", "Revista Marinei Române", "Marina Nouă", "Flota Patriei" ori "Scutul Dobrogei" sunt doar câteva dintre produsele media realizate de către structurile de presă militară ale Forţelor Navale Române, de-a lungul timpului, în cele peste 12 decenii de existenţă. Jurnaliştii militari şi specialiştii civili ai redacţiilor media din Marina Militară Română au realizat sute de reportaje, documentare şi interviuri, atât în varianta scrisă, cât şi în variantele audio şi video, în care au prezentat publicului larg problematica şi evoluţia Forţelor Navale Române.

Piatra de temelie a jurnalismului în Marina Militară Română a fost pusă în anul 1897, la data de 3 august, la Constanţa, când a apărut prima publicaţie cu tematică marinărească, intitulată "Marina - ziar al Marinei militare, comerciale şi de plăcere". Începând cu 15 noiembrie 1897, în ziarul "Marina" au fost introduse ilustraţiile şi acesta a apărut lunar, iar de la 1 ianuarie 1898 a devenit revistă ilustrată şi a fost editată şi publicată până la data de 17 august 1898, când a apărut ultimul număr, cu denumirea de "Revista Marinei".

În luna martie 1900, a fost reluată editarea, cu o frecvenţă lunară, sub denumirea de "Revista Maritimă", aceasta fiind destinată completării instrucţiei tehnice a ofiţerilor. Revista a fost editată până în anul 1901, apoi a apărut sub denumirile "Buletinul Marinei" (1925-1926) şi "Revista Marinei" (1926-1931). După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi instalarea regimului comunist în România, în luna noiembrie 1945, a fost reluată activitatea structurii de presă militară şi a apărut, la Constanţa, "Marina Nouă", o gazetă săptămânală de educaţie ostăşească, editată de Comandamentul Marinei Militare. Aceasta şi-a schimbat denumirea în "Flota Patriei", la data de 1 mai 1954, iar în anul 1982 şi-a întrerupt activitatea, din "motive economice".

Colapsul regimului comunist din ţara noastră, produs la finele anului 1989, şi revenirea la valorile democratice au generat apariţia dezvoltarea structurilor de relaţii publice şi de presă militară în Forţele Navale Române, din nevoia de informare a publicului român şi a audienţelor din interiorul sistemului militar despre actualitatea marinărească.

În acest context, a fost înfiinţată, la data de 15 iunie 1990, structura de presă a Marinei Militare Române, care cuprindea redacţia Revistei "Marina Română", ca un prim semnal ferm de transparenţă, lansat de conducerea Forţelor Navale Române, într-o perioadă în care tranziţia spre normalitate cerea, fără echivoc, normalizarea relaţiilor din sfera comunicării interinstituţionale.

Primul număr al revistei editată de Marina Militară a apărut la data de 20 decembrie 1990, iar primul echipaj al redacţiei a fost format din căpitan de rangul 2 Ioan Damaschin, redactor-şef, maior Costin Costandache, secretar general de redacţie, căpitan-locotenent Ananie Gagniuc, redactor, locotenent-major Marian Moşneagu, redactor, Floare Brânză, corector, Alexandru Căliminte, fotoreporter, Carmen Rebegilă, dactilograf şi Horia Grideanu, tehnoredactor.

În anul 1995, s-a dezvoltat structura de media militară a Marinei, fiind înfiinţat "Biroul redacţional de radio şi televiziune al Comandamentului Marinei Militare". Acesta avea ca obiectiv principal realizarea emisiunilor de radio şi televiziune, a ştirilor şi reportajelor despre marinarii militari, care urmau să fie difuzate în emisiunile Pro Patria, dar şi pe postul de televiziune constănţean MTC.

Emisiunea de radio "Scutul Dobrogei", se difuzează pe Radio România Constanţa, din 1996, fără întrerupere, cu o frecvenţă săptămânală. Prima ediţie a emisiunii TV "Scutul Dobrogei" a fost difuzată data de 9 ianuarie 1998, a postului local constănţean de televiziune MTC şi a figurat în grila de programe a acestui post până în martie 2001. Începând cu data de 2 martie 2001 şi până la data de 17 februarie 2020, emisiunea TV realizată de marinari a fost difuzată, o dată la două săptămâni, pe postul de televiziune naţional Neptun TV, iar în perioada septembrie 2007 - mai 2015, a fost difuzată şi pe postul de televiziune TV Galaţi-Brăila. Din data de 10 mai 2020, emisiunea TV "Scutul Dobrogei", se difuzează pe posturile de televiziune Litoral TV şi Dobrogea TV.
Mijloacele de presă actuale, aflate la dispoziţia Statului Major al Forţelor Navale, redacţia Revistei "Marina Română" şi redacţia Radio-TV "Scutul Dobrogei" au fost reunite, în luna ianuarie 2002, într-o structură unitară, intitulată "Grupul Mass-Media al Forţelor Navale".

Cu ocazia Zilei Presei Militare, în luna iulie 2009, după aproximativ două decenii de activitate jurnalistică în Marină, Statul Major General al Armatei României a acordat Grupului Mass-Media al Forţelor Navale "Emblema de Onoare", ca semn de recunoaştere şi de apreciere a eforturilor depuse de jurnaliştii marinari militari pentru realizarea unor pachete informaţionale profesioniste despre activitatea Forţelor Navale Române.

Grupul Mass - Media al Forţelor Navale a funcţionat sub această formă până la data de 31 decembrie 2016, când s-a reorganizat, în concordanţă cu noile cerinţe ale domeniului media, devenind Centrul Media al Forţelor Navale. Structura nou creată este principalul furnizor de produse media, folosite pentru promovarea imaginii Forţelor Navale Române, precum şi pentru informarea internă a personalului.

Produsele actuale ale Centrului Media al forţelor Navale sunt: Emisiunea de radio "Scutul Dobrogei", care poate fi urmărită pe postul Radio Constanţa, pe frecvenţele de 909 KHz Constanţa şi 1530 KHz Tulcea, în fiecare sâmbătă în intervalul 21.05 - 21.40; Emisiunea de televiziune "Scutul Dobrogei", care poate fi urmărită pe postul de televiziune Litoral TV, în fiecare duminică, în intervalul 10.00-10.30, în reluare, în fiecare miercuri, de la ora 14.20, precum şi postul de televiziune Dobrogea TV, în fiecare duminică, în intervalul 13.30-14.00.

Revista Marina Română a ajuns la numărul 205, apare la două luni, într-o ţinută grafică modernă, integral color, agresându-se publicului larg şi personalului din unităţile militare.

Cu prilejul Zilei Presei Militare, conducerea Statului Major al Forţelor Navale transmite tuturor militarilor şi specialiştilor civili, care şi-au împletit destinul cu măiestria condeiului jurnalistic şi cu specificul mass-media militare, mulţumiri pentru activitatea depusă în vederea realizării obiectivelor de comunicare, multă sănătate şi "Bun cart înainte, pe valurile mediatice!"

La mulţi ani!

Tag-uri Institutii: