27 octombrie 2021

Președintele Curții Supreme din Bulgaria va candida pentru funcția de președinte al țării

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Lozan Panov, președintele Curții Supreme de Casație din Bulgaria, va candida la funcția de președinte al țării, relatează Euractiv.

Acesta va fi nominalizat de către un comitet de inițiativă drept candidat independent însă principala forță din spatele nominalizării sale o reprezintă acțiunea civilă „Dreptate pentru toți”.

Aceasta inițiativă militează de aproape 8 ani pentru o reformă radicală a parchetului general și pentru independența justiției de influențe politice.

Judecătorul Panov a devenit un personaj cheie în lupta împotriva tentativelor de politizare și controlare a instanțelor și este susținut în principal de cercuri liberale de centru-dreapta. Este așteptat ca acesta să fie susținut de coaliția de centru-dreapta Bulgaria Democrată.

 

Jurnalista și activista civică Maria Kasimova-Moase va candida alături de acesta pentru funcția de vicepreședinte.

„Cauza mea a fost mereu independența sistemului judiciar. Fac apel la toți cetățenii liberi să mă susțină fiindcă mi-ar plăcea să fiu următorul președinte care va semna sau nu decretul de numire a noului Președinte al Curții Supreme de Casație”, a afirmat Panov.

Mandatul acestuia de la instanța supremă a țării urmează să expire în data de 10 februarie a anului viitor și Consiliul Juridic Suprem a demarat deja procedurile pentru alegerea succesorului său.

Președintele în exercițiu Rumen Radev, care se bucură de susținerea mai multor partide importante de la Sofia, este considerat favorit pentru câștigarea alegerilor prezidențiale programate pentru data de 14 noiembrie a acestui an.

Principalii contracandidați ai lui Radev sunt considerați Panov și Anastas Gerdjikov, rectorul Universității din Sofia, acesta fiind susținut de partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov.