Publicat: 21 Decembrie, 2018 - 10:49

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, va avea, vineri, o întrevedere la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis şi o întâlnire la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă.

La ora 12:15, şeful statului îl va primi pe cancelarul austriac la Palatul Cotroceni, unde cei doi vor face o fotografie oficală, apoi vor avea convorbiri tête-à-tête, urmate de convorbiri oficiale, potrivit agendei oficiale a preşedinteleui Klaus Iohannis publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. De la ora 13.20 cei doi vor susţine o declaraţie comună de presă la Cotroceni.
Vizita lui Sebastian Kurz, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE, are loc în contextul preluării mandatului de către România.