2 august 2021

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat mai mulţi oficiali estoni

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan preşedintelui Estoniei, Kersti Kaljulaid, în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la promovarea democraţiei şi securităţii regionale, precum şi la aprofundarea şi diversificarea tradiţionalelor relaţii dintre România şi Republica Estonia”.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat o serie de decrete de decorare.

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la promovarea democrației și securității regionale, precum și la aprofundarea și diversificarea tradiționalelor relații dintre România și Republica Estonia, Președintele României a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan Excelenței Sale doamnei Kaljulaid Kersti, Președintele Republicii Estonia.

Totodată, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la aprofundarea și diversificarea tradiționalelor relații româno-estoniene, Președintele Klaus Iohannis a conferit:

Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce Excelenței Sale doamnei Kallas Kaja, Prim-Ministrul Republicii Estonia, și Excelenței Sale domnului Ratas Jüri, Președinte al Parlamentului Republicii Estonia.
Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer Excelenței Sale doamnei Liimets Eva-Maria, Ministru al Afacerilor Externe.
Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor Excelenței Sale doamnei Kressel Vinciguerra Ingrid, Ambasador al Republicii Estonia în România; domnului Riisalo Tiit, Director al Aparatului Președintelui Republicii; domnului Kuusing Lauri, Consilier pentru Politică Externă al Președintelui Republicii Estonia; domnului Linnamäe Taavi, Consilier pentru Relații cu Publicul al Președintelui Republicii Estonia; domnului Kuimet Peeter, Consilier pentru Securitate al Președintelui Republicii Estonia; doamnei Vanaveski Jana, Șef al Protocolului, Departamentul Protocolului de Stat, Ministerul Afacerilor Externe; domnului Savisaar Erki, Președinte al Grupului Parlamentar Estonia-România; domnului Volmer Märt, Subsecretar pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe.
De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută la aprofundarea și diversificarea tradiționalelor relații româno-estoniene, Președintele României a conferit:

Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor doamnei Aasma Riina, Șef al Departamentului de Protocol, Aparatul Președintelui Republicii; domnului Holmberg Erki, Șef al Departamentului pentru Politică Internă și Decorații de Stat, Aparatul Președintelui Republicii; doamnei Lepp Kadri, Șef al Departamentului pentru Politică Externă, Aparatul Președintelui Republicii; doamnei Jesmin Riina, autor al unor traduceri din literatura română; doamnei Jõesaar-Ruusalu Janne, Director, Divizia pentru Europa de Sud-Est și Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe; domnului Jaaksoo Üllar, Inițiativa celor Trei Mări.
Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer domnului Urb Uko, Consilier în cadrul Departamentului pentru Comunicare, Aparatul Președintelui Republicii; doamnei Müürsepp Kai, Responsabil în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe; doamnei Sooba Anneli, Consilier, Departamentul Protocolului de Stat, Ministerul Afacerilor Externe.