Publicat: 28 Octombrie, 2016 - 18:43
Share
Președintele a făcut o "baie de mulţime" la Coloana Infinitului

Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș au participat vineri, la Târgu-Jiu, la manifestările dedicate comemorării eroilor căzuţi în Primul Război Mondial și a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. La eveniment au mai luat parte miniștri, ambasadorul Franței în România, autorități locale, parlamentari.

"Ne aflăm împreună în locul în care, în urmă cu un secol, armata română obținea, pe Jiu, a doua sa mare victorie după cea de la Oituz. Acel moment, care a reprezentat un punct de cotitură în desfășurarea războiului din toamna anului 1916, nu ar fi fost posibil fără sacrificiul și determinarea gorjenilor. Ceea ce le-a insuflat tărie de caracter și dârzenie celor care și-au dat viața în luptele de pe Jiu a fost totalul devotament pentru salvarea ființei naționale. De altfel, bătălia de la Podul Jiului a fost unul dintre cele mai importante exemple de curaj, demn de marea cronică a Primului Război Mondial", spus Iohannis în discursul său, subliniind că fără aceste sacrificii, fără victoria Antantei, nu ar fi fost posibilă realizarea Marii Uniri, "piatră de hotar în istoria țării noastre".

La finalul vizitei preşedintele Iohannis a declarat: "Am avut astăzi plăcerea să vizitez în județul dumneavoastră locuri încărcate de istorie și simbolistică și am întâlnit oameni minunați. Am fost la început aici, în Târgu Jiu, la Coloana Infinitului, unde am participat la o manifestare foarte frumoasă, dedicată eroilor care au apărat orașul acum o sută de ani, au apărat România. 

Pe urmă, am vizitat Tismana, loc binecuvântat. Am făcut o escală la Hobița, la casa părintească a lui Brâncuși, și, iată, am revenit aici, în Târgu Jiu, și, împreună cu domnul Primar, am făcut o scurtă, dar foarte frumoasă plimbare prin cel mai frumos parc, cel mai renumit parc."

"Cred că este momentul unei schimbări de paradigmă în administrație. Comunitățile locale au nevoie de un alt mod de a face administrație - transparent, eficient, responsabil, cu respectarea legii, cu preocupare pentru cetățean, nu pentru câștigul propriu sau pentru câștigul unui partid politic. Dezvoltarea unei comunităţi nu poate exista în absența unei relații corecte între cetățeni și instituții. Cetățenii sunt cei mai importanți aliați, cei mai onești și de încredere, pentru că este comunitatea lor.
Transparența în funcționarea administrației locale, a serviciilor publice județene și deschiderea pentru dialogul cu societatea civilă sunt primii indicatori ai bunelor intenții în guvernarea comunității și prima șansă către dezvoltare. Dar acestora trebuie să li se mai adauge un aspect esențial: eficiența activității serviciilor publice."

Premierul Dacian Cioloș s-a referit la ''unul dintre cele mai dramatice momente" ale Primului Război Mondial, punctând că "Armata, susținută de populația civilă, a opus o rezistență eroică".

"Marcăm astăzi începutul luptelor eroice din Defileul Jiului, confruntări de retragere ce au avut drept obiectiv întârzierea coloanelor inamice care încercau să pătrundă în Moldova din Transilvania. Acest episod reprezintă unul dintre cele mai dramatice momente din istoria marelui război. Deși superioritatea inamicului părea covârșitoare, Armata, susținută de populația civilă, a opus o rezistență eroică. Despre această bătălie se poate spune că a întârziat timp de trei luni înaintarea trupelor austro-ungare și germane în vechiul regat, permițându-le autorităților și populației să se retragă în Moldova. Eroii bătăliilor din Defileul Jiului, militar și civili, au avut totul de pierdut și nimic de câștigat pentru ei personal, iar sacrificiul lor constituie cel mai bun exemplu de patriotism", a precizat Dacian Cioloș.

Prim-ministrul a menționat-o în discursul său și pe Ecaterina Teodoroiu, cercetașă și participantă la Primul Război Mondial. Născută în Vădeni, în prezent cartier al municipiului Târgu-Jiu, ea a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

"Este momentul în care s-a făcut remarcată Ecaterina Teodoroiu, care avea să devină mai târziu eroina de pe Jiu. Prin exemplul personal, ea a dovedit că nimic nu poate împiedica un om să-și ducă la capăt menirea, chiar și atunci când circumstanțele îi sunt potrivnice. Aducem omagiu Ecaterinei Teodoroiu și tuturor femeilor care au participat la război luptând, alinând suferințe sau trimțându-și bărbații și fiii pe front", a mai spus premierul.