31 ianuarie 2023

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut joi o convorbire telefonică cu Preşedintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, la iniţiativa părţii austriece

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Convorbirea telefonică a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu Preşedintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 19 ianuarie 2023, o convorbire telefonică cu Preşedintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, la iniţiativa părţii austriece.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis omologului austriac că votul negativ exprimat de Austria în cadrul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne privind aderarea României la spaţiul Schengen a produs dezamăgire în rândul cetăţenilor români. Preşedintele României a arătat că acest vot a fost cu atât mai dificil de înţeles cu cât nu reflectă bunele relaţii existente între cele două ţări şi cooperarea strânsă în multiple domenii, inclusiv cel al afacerilor interne, şi nici nu reflectă realitatea legată de sursa problemelor invocate de Austria privind migraţia ilegală.

În cadrul discuţiei, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că România este şi va continua să fie un furnizor de securitate şi va proteja în continuare în mod eficient frontiera externă a Uniunii Europene, în interesul tuturor cetăţenilor europeni, aşa cum a făcut-o şi până acum.

Preşedintele României a mulţumit pentru sprijinul exprimat public de Preşedintele Austriei pentru aderarea ţării noastre la Schengen şi a arătat că mesajele numeroase de susţinere venite din partea mediului politic, economic şi social din Austria sunt semnale clare că locul României este în Schengen şi că va putea fi identificată o soluţie. Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat interesul direct şi prioritar al ţării noastre ca poziţia actuală a Austriei să fie schimbată cât mai curând posibil, guvernul austriac să adopte o atitudine constructivă şi îndreptată spre cooperare, astfel încât obiectivul de aderare a României la Schengen să fie atins anul acesta.

De asemenea, Preşedintele României a exprimat deschiderea autorităţilor române de a lucra împreună, în plan bilateral şi european, pentru a implementa soluţiile identificate pentru reducerea migraţiei ilegale pe ruta balcanică, răspunzând astfel preocupărilor ridicate de Austria. De altfel, aceste propuneri şi disponibilitatea părţii române de a contribui cu soluţii au fost prezentate în mod repetat autorităţilor austriece.

În urma discuţiei cu Preşedintele Van der Bellen, Preşedintele Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, chemat în ţară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022. Acest demers reprezintă un gest de deschidere a României pentru identificarea unor soluţii constructive şi de facilitare a unui dialog dinamic, pe toate canalele disponibile.

Cei doi Preşedinţi au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind evoluţiile de securitate din regiune şi sprijinul acordat Ucrainei.

Departamentul Comunicare Publică

Sursa foto Administratia Prezidențială