28 mai 2022

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut o întrevedere cu Preşedintele Microsoft, Brad Smith

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut luni, 1 noiembrie 2021, la Glasgow, Scoţia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, o întrevedere cu Preşedintele Microsoft, Brad Smith, în marja participării la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26).

În contextul organizării întrevederii în marja COP26, Preşedintele României a încurajat Microsoft în ceea ce priveşte angajamentul ambiţios cu privire la protejarea mediului şi climă, precizând că doreşte ca mediul de business să fie din ce în ce mai implicat în rezolvarea crizei climatice şi să îşi asume ţinte de reducere de emisii voluntare.

În cadrul discuţiilor au fost evidenţiate proiectele importante pe care compania doreşte să le dezvolte în România, în domeniul infrastructurilor de cloud şi al dezvoltării de competenţe digitale. Cu privire la aceste proiecte, Preşedintele României a apreciat că dezvoltarea de competenţe digitale este vitală, iar intensificarea utilizării serviciilor de cloud ar trebui să aibă o contribuţie semnificativă din perspectiva valorificării oportunităţilor unui viitor economic digital.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa accelerării procesului de transformare digitală a economiei în perioada post-COVID19, încurajând o prezenţă cât mai activă în România a companiei Microsoft, alături de alţi actori competitivi ai sectorului IT&C, care să dinamizeze reformele din administraţie şi economie.

De asemenea, Preşedintele României a menţionat că sprijinul pentru digitalizarea economiilor ar trebui consolidat, în contextul Pieţei Unice Digitale, pe direcţia stimulării interesului pentru utilizarea de tehnologii noi, inovative, şi a creşterii accesului la resurse digitale.