Publicat: 24 Iulie, 2020 - 12:45
Share

După patru concerte în care Curtea Ateneului Român a fost arhiplină de publicul venit să împărtăşească emoţia muzicii interpretate şi ascultate pe viu, Festivalul Internațional "Vara Magică" va continua cu concertul Cvartetului ARCADIA, care va susţine un recital pe data de 29 iulie, de la ora 20, urmat în seara de 30 iulie, pe aceeaşi scenă, de Orchestra Camerata Regală dirijată de Constantin Adrian Grigore, solistă violonista Rebekka Hartmann.

            Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a noua oară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de concerte camerale și simfonice ce se desfășoară de pe 15 iulie până pe 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, sub genericul "Anul Beethoven la Bucureşti".

            Programul serii de 29 iulie va cuprinde în interpretarea Cvartetului Arcadia, compus din Ana Török - vioara I, Răsvan Dumitru - vioara a II-a, Traian Boală – viola, Zsolt Török - violoncel o colecţie de teme celebre din muzica clasică în adaptare pentru cvartet de coarde din creaţia lui : J.S. Bach, S. Rachmaninov, P.I. Ceaikovski, J. Offenbach, G. Bizet, F. Chopin, A. Dvorak, D. Șostakovici, P. Mascagni, G. Puccini, G. Faure, M.A. Charpentier, E. Elgar, F. Kreisler, J. Strauss, B. Bartok.

            Orchestra Camerata Regală dirijată de Constantin Adrian Grigore, solistă violonista Rebekka Hartmann, a pregătit publicului bucureştean pentru seara de 30 iulie, un program atractiv de aranjamente orchestrale din creaţia lui P. Mascagni, P. de Sarasate, C. Saint-Saens, W. A. Mozart, J. Offenbach, A. Dvorak, J. Brahms, G. Bizet, G. Bizet, A. Piazzolla, L. Anderson şi C. Gardel..

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică" va mai aduce în săptămânile următoare pe originala scenă din faţa Ateneului formaţii orchestrale printre care Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandealsolist Ștefan Cazacu – violoncelOrchestra Naţională Simfonică a României, dirijată de acelaşi Cristian Mandeal, într-un concert fără solist, Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky  – vioară şi Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu şi recitaluri camerale extraordinare susţinute, de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Josu de Solaun, de Octetul Regal şi de Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian.

Așadar, din 15 iulie până pe 27 august, 7 seri orchestrale şi 7 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică" OPEN AIR, în curtea Ateneului Român.

Biletele se pot găsi pe www.lanto.rowww.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: