Prim-ministrul malaezian îndeamnă SUA să fie onest în abordarea problemelor internaționale

Ismail Sabri Yacob a cerut de asemenea Washingtonului să-și folosească influența pentru a rezolva conflictul ruso-ucrainean.Prim-ministrul malaezian, Ismail Sabri Yacob, a cerut Statelor Unite să „fie oneste” în abordarea problemelor internaționale acute, comparând crizele din Ucraina și Palestina. El le-a spus jurnaliştilor malaezieni despre acest lucru după summitul SUA-ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) care s-a încheiat la Washington.
„Dacă Statele Unite iau cu promptitudine anumite măsuri în privința crizei ucrainene, atunci ar trebui să acționeze și asupra situației din Palestina”, a declarat demnitarul sâmbătă, citat de agenția de presă BURAM. „Statele Unite trebuie să se comporte cinstit, trebuie să oprească atrocitățile Israelului”, a spus premierul.
De asemenea, el a cerut Washingtonului să „își folosească influența pentru a rezolva conflictul ruso-ucrainean”. Potrivit șefului guvernului de la Kuala Lumpur, „țările din Asia de Sud-Est resimt și ele consecințele conflictului, în special creșterea prețurilor la alimente”.
foto: wikipedia
A consemnat Ciprian Pop