13 aprilie 2021

Prima escadrilă românească de avioane multirol de generația a patra este completă

Landing of the passenger plane to the highway at winter evening time.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Joia trecută, a 17-a aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române a aterizat la Borcea, după ce a traversat Europa, din Portugalia până în România. A fost completată astfel prima escadrilă românească de avioane multirol de generația a patra. „Sosirea în România a celei de-a șaptesprezecea aeronave F-16 Fighting Falcon reprezintă momentul în care se încheie etapa de achiziție și începe o nouă etapă, cel puțin la fel de importantă, de operaționalizare și modernizare a primei escadrile de avioane multirol de generația a patra”, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă.

Toate cele 17 aeronave F-16 Fighting Falcon vor fi modernizate în România.

Aparatele sunt în configurație M5.2R și vor trece la standardul M6.XR.

Aerostar Bacău a fost desemnată centru de mentenanță unic al avioanelor de luptă F-16 și va asigura întreținerea și modernizarea acestora la standardul M6.X.R.

„Apărarea noastră națională se bazează pe apartenența la NATO, UE și la alte organizații internaționale, pe parteneriatul strategic cu SUA și pe celelalte parteneriate strategice, dar, înainte de toate, avem datoria să ne bazăm pe noi înșine, pe instituțiile sistemului național de apărare și securitate. De aceea trebuie să ne dezvoltăm capabilități de apărare interoperabile. Cele două procente din Produsul Intern Brut al României care ne sunt alocate pentru al cincilea an consecutiv ne-au permis să continuăm modernizarea infrastructurii, să investim în educație și să alocăm și o parte importantă pentru programele majore de înzestrare, fiecare dintre programele nou-demarate având și o componentă care implică firme românești”, a subliniat ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă.