27 mai 2022

Prima listă cu solicitanţii aprobaţi în cadrul Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost publicată pe site-ul AFM

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul propriu prima lista solicitanţilor aprobaţi în cadrul Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic (Rabla pentru electrocasnice).

În această etapă, au fost aprobate 75.000 de vouchere, astfel:
– 32.556 vouchere pentru categoria frigidere;
– 29.407 vouchere pentru maşini de spălat rufe;
– 13.037 vouchere pentru maşini de spălat vase.

Voucherele au termen de valabilitate de 15 zile de la data publicării listei.

Voucherul se poate folosi fie în magazinele fizice prezentat pe un dispozitiv mobil sau imprimat, fie în magazinele on-line prin utilizarea codului voucherului în formularul de comandă din site-ul comerciantului. Lista comercianţilor la care pot fi utilizate voucherele este publicată pe site-ul Admnistraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa: https://www.afm.ro/rabla_electrocasnice_comercianti_validati.php.

Beneficiarul are obligaţia de a încărca CI/BI şi declaraţia pe proprie răspundere pusă la dispoziţie de AFM, în aplicaţia informatică, până la momentul utilizării voucherului.

Următoarea etapă a programului va începe în data de 04 iunie, ora: 10:00, pentru următoarele echipamente: televizoare, laptopuri şi tablete.

După parcurgerea tuturor etapelor de selecţie a voucherelor, sumele aferente voucherelor generate şi neutilizate, redevin disponibile. Ulterior, se poate relua întreaga procedură de selecţie pe etape, inclusiv etapa de înscriere în program/creare de cont.