Publicat: 28 Octombrie, 2019 - 13:54

Luni, la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu are loc o complexă intervenţie chirurgicală de prelevare de organe de la un pacientă în vârstă de 38 de ani, aflată în moarte cerebrală. La procesul de prelevare a organelor participă echipe de medici din Bucureşti - de la Spitalul Clinic Sfânta Maria, din Cluj-Napoca - de la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal respectiv din Croaţia - Klinicka bolnica Dubrava, Zagreb. Echipa de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din Bucureşti, coordonată de către dr. Dragoş Chiriţă va preleva ficatul şi plămânii, echipa din Cluj coordonată de către Dr. Dan Pop va preleva rinichii donatorului iar cea din Croaţia, coordonată de către Dr. Robert Blazekovic, cordul donatoarei. De asemenea, va fi recoltată şi corneea, de către o echipă de medici din Sibiu. Echipele de medici vor sosi între orele 11,30 - 13,30 iar apoi vor începe, etapizat, procedurile de prelevare. După prelevare, echipele de medici vor pleca de urgenţă către centrele de transplant de care aparţin. Cordul donatoarei va ajunge în Croaţia, ca urmare a faptului că pe teritoriul României nu există nici un primitor compatibil, după cum a informat Agenţia Naţională de Transplant.

Pacienta de 38 de ani a fost internată în data de 22 octombrie 2019, cu diagnosticul de traumatism cranio cerebral sever, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracturi, comă profundă. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 27 octombrie ora 01.00. Acordul pentru donare a fost obţinut de la către Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant care, după obţinerea acordului familiei pacientului, demarează procedurile necesare prelevării luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare. Un rol deosebit de important în proces îl are, totodată, medicul şef al secţiei Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SCJU Sibiu, Dr. Mihai Sava care, în calitate de "key donation person", identifică potenţialii donatori şi are rolul de menţinere a organelor în condiţii optime în vederea prelevării.

"În activitatea de transplant, de salvare a vieţilor omeneşti, o primă etapă, fără de care nu putem avea practic transplantul, este cea de prelevare a organelor. În acest sens, trebuie să subliniem rolul esenţial al medicilor din secţiile de terapie intensivă, care prin activitatea lor, reprezintă cheia întregului proces, de la convingerea aparţinătorilor pacienţilor în moarte cerebrală pentru a fi de acord cu donarea şi până la recoltarea efectivă. În acelaşi timp, doresc să mulţumesc familiei pacientei pentru acest gest, care, din păcate, est încă unul destul de rar. Tocmai de aceea,, la nivelul spitalului din Sibiu depunem permanent eforturi pentru dezvoltarea acestei activităţi de prelevare şi, atunci când avem potenţiali donatori, încercăm să ne axăm, în discuţiile cu familiile, pe însemnătatea acestui gest, pe faptul că se pot salva multe vieţi omeneşti", a declarat Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.

Date suplimentare

Acreditarea centrelor de prelevare de organe se face o dată la cinci ani iar Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este acreditat pentru activitatea de organe şi ţesuturi decizia Agenţiei naţionale de Transplant 57/17.12.2018.

Prelevarea realizată azi la SCJU Sibiu este prima din acest an.