18 septembrie 2021

Prima zi a RADR 2021: deschiderea oficială şi sesiunile de dezbateri cu invitaţii străini

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Prima zi a RADR 2021: deschiderea oficială şi sesiunile de dezbateri cu invitaţii străini – ministrul afacerilor externe şi integrării europene al R. Moldova, ministrul afacerilor externe şi cooperării internaţionale al Republicii Italiene, secretarul general al Comunităţii Democraţiilor

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a deschis marţi, 7 septembrie 2021, lucrările ediţiei din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române (RADR), a cărei temă centrală este „Acţiunea diplomaţiei pentru consolidarea rezilienţei României”. Ediţia din acest an se desfăşoară în perioada 7-9 septembrie, în sistem video-conferinţă, pentru a doua oară în istoria Ministerului Afacerilor Externe.

Deschiderea reuniunii a debutat cu intervenţia, prin video-conferinţă, a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, care a salutat eforturile de reflecţie strategică a diplomaţiei române şi a subliniat importanţa proceselor de viziune şi substanţă care se desfăşoară la nivelul UE şi al NATO, inclusiv privind conceptul cuprinzător al rezilienţei. Înaltul demnitar s-a referit la temele actuale de pe agenda de politică externă a României, în linia obiectivelor prioritare asumate de ţara noastră. Discursul integral al Preşedintelui României este disponibil aici: https://www.presidency.ro/ro/media/discursul-presedintelui-romaniei-klaus-iohannis-sustinut-cu-prilejul-reuniunii-anuale-a-diplomatiei-romane.

Prezent, de asemenea, în sistem videoconferinţă, Prim-ministrul Florin Cîţu a transmis diplomaţilor că, pentru România, consolidarea rezilienţei trebuie să aibă la bază creşterea capacităţilor de anticipare, răspuns şi redresare, subliniind, printre altele, importanţa diplomaţiei economice şi a investiţiilor străine, precum şi importanţa adaptării la noile tendinţe în ceea ce priveşte evoluţia tehnologică. Discursul Prim-ministrului României este disponibil aici:
https://gov.ro/ro/stiri/interventia-online-a-premierului-florin-citu-in-cadrul-reuniunii-anuale-a-diplomatiei-romane.

În intervenţia sa, preşedintele Senatului României, Anca Dragu, a salutat faptul că ediţia din acest an a RADR este dedicată rezilienţei, amintind obiectivele prioritare de politică externă legate de creşterea rolului şi influenţei României în cadrul UE şi NATO, precum şi dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Discursul Preşedintelui Senatului României este disponibil aici: https://www.mae.ro/node/56589.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a făcut o trecere în revistă a celor mai importante acţiuni ale diplomaţiei parlamentare din ultimul an. Discursul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban este disponibil aici: https://www.mae.ro/node/56590.

Înregistrarea sesiunii de deschidere a RADR2021 este disponibilă aici: https://www.facebook.com/mae.romania/videos/1141825466351314.

În intervenţia sa din cadrul RADR, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a trecut în revistă principalele acţiuni şi realizări de politică externă din anul scurs de la precedenta ediţie a RADR, pornind de la lecţiile învăţate în timpul pandemiei şi s-a referit la eforturile diplomaţiei române de a aduce o contribuţie relevantă la construirea rezilienţei la nivel statal, pe plan intern şi extern.

Discursul integral al ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu poate fi accesat aici: https://www.mae.ro/node/56597.
Intervenţia în format video poate fi accesată aici: https://www.mae.ro/node/56595.

Programul primei zile a Reuniunii a continuat cu o sesiune intitulată „Rezilienţa în timpul pandemiei. Întărirea cooperării între parteneri”, care i-a avut ca invitaţi speciali pe ministrul afacerilor externe şi cooperării internaţionale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, care a transmis un mesaj video, şi pe viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, care se află într-o vizită oficială în România.

Ministrul italian de externe a amintit de legăturile bilaterale strânse dintre România şi Italia şi a subliniat, în mesajul său, importanţa cooperării şi abordării comune pentru a răspunde provocărilor globale. Astfel, acesta a subliniat că este nevoie de îmbunătăţirea rezilienţei prin cooperare consolidată, care se traduce printr-o solidaritate europeană îmbunătăţită şi un multilateralism mai puternic.

Şeful diplomaţiei italiene a precizat că, la nivel multilateral, în calitate de preşedinţie a G20, Italia îşi propune soluţii comune şi echitabile, în vederea depăşirii pandemiei şi a unei reconstrucţii eficiente şi sustenabile. Oficialul italian a făcut referire şi la necesitatea întăririi capacităţii de răspuns a UE la provocările neprevăzute. În acest sens a menţionat resursele şi instrumentele noi la dispoziţia Uniunii, precum Planul de redresare pentru Europa „Next Generation EU” şi „EU Green Deal”.

În ceea ce priveşte dimensiunea de securitate a rezilienţei, ministrul italian a arătat că Italia susţine eficientizarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), întărirea ordinii internaţionale bazate pe reguli, colaborarea transatlantică, coordonarea cu partenerii şi actorii-cheie regionali. În dezbaterile privind viitorul Uniunii Europene, a arătat că Italia se va concentra pe transparentizarea şi eficientizarea proceselor de luare a deciziilor, politici substanţiale, cu accent pe sănătate, tranziţia digitală şi autonomia strategică a UE.

În cadrul intervenţiei sale, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, a evocat momentul deosebit de favorabil în care se află, în prezent, relaţia bilaterală cu România şi a arătat că rezultatele celor mai recente procese electorale din Republica Moldova au oferit un mandat clar noilor autorităţi în direcţia ancorării ferme, ireversibile, a Republicii Moldova la spaţiul european de valori, economic şi securitar.

În acelaşi timp, şeful diplomaţiei Republicii Moldova a evidenţiat că perioada pandemiei de COVID-19 a reliefat o serie de elemente importante, printre care şi importanţa fundamentală a solidarităţii partenerilor externi ai R. Moldova, cu precădere a României, care a contribuit în mod decisiv la eforturile de combatere a pandemiei – recuperarea deficitului în procurarea de vaccinuri, dar şi la măsurile în vederea limitării consecinţelor negative în plan economic şi social. A subliniat, astfel, rolul fundamental al României, exemplificând cu o statistică relevantă – fiecare al doilea vaccin administrat în R. Moldova provine din donaţiile din partea României.

De asemenea, ministrul Popescu a mai arătat că pandemia nu a anulat alte procese în plan regional, inclusiv cele legate de mediul de securitate fragil, evidenţiind necesitatea consolidării adecvate a instituţiilor, pentru a putea face faţă cu succes unor crize ce nu pot fi anticipate sau prevenite. Intervenţia viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, în cadrul RADR a fost precedată de consultări politice bilaterale şi de o conferinţă comună de presă comună a celor doi omologi. Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://www.mae.ro/node/56579.

Înregistrarea video a sesiunii intitulate „Rezilienţa în timpul pandemiei. Întărirea cooperării între parteneri” este disponibilă: https://www.facebook.com/mae.romania/videos/2064828423668985.

Prima zi a RADR s-a încheiat cu sesiunea centrată pe „Rezilienţa ordinii internaţionale bazate pe reguli. Promovarea şi apărarea valorilor democratice”, în care ministrul Bogdan Aurescu l-a avut ca invitat special pe secretarul general al Comunităţii Democraţiilor (CoD), Thomas Garrett.

Prezent la Bucureşti, secretarul general al Comunităţii Democraţiilor a evocat importanţa Declaraţiei de la Bucureşti, adoptată anul trecut de către Consiliul Guvernator al CoD, pe parcursul preşedinţiei României a Comunităţii. Secretarul General a pus accent pe provocările cu care se confruntă comunitatea internaţională, printre care extremismul violent, migraţia neregulată sau ameninţările asimetrice, ce pot pune la încercare eficienţa sistemelor democratice. În acest sens, a arătat că democraţia este singura formă durabilă de guvernământ şi singurul garant al securităţii. Totodată, secretarul general Thomas Garrett a evocat şi rolul inestimabil al societăţii civile pentru promovarea democraţiei şi consolidarea instituţiilor democratice. A salutat rezultatele foarte bune ale mandatului României la preşedinţia Comunităţii şi a evidenţiat importanţa dezbaterilor care vor avea loc cu prilejul celei de-a 10-a Conferinţe ministeriale a CoD, care va fi organizată împreună cu România, în marja segmentului la nivel înalt a Adunării Generale a ONU, în luna septembrie 2021.

Înregistrarea video a sesiunii intitulate „Rezilienţa ordinii internaţionale bazate pe reguli. Promovarea şi apărarea valorilor democratice” este disponibila aici: https://www.facebook.com/mae.romania/videos/277391170582945.

***

Mesajele oficialilor români transmise cu prilejul deschiderii Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române sunt disponibile în cadrul sesiunii special dedicate RADR de pe site-ul MAE: https://www.mae.ro/node/56549.

Lucrările RADR vor continua miercuri şi joi, 8 şi 9 septembrie 2021. A doua zi a RADR (8 septembrie) va fi dedicată unei noi serii de sesiuni de lucru cu componente publice, la care vor participa, în sistem video-conferinţă, Secretarul General al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Helga Schmid, Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european pentru democraţie şi demografie, Dubravka Šuica, ministrul indian al afacerilor externe, Subrahmanyam Jaishankar, şi ministrul australian al comerţului, turismului şi investiţiilor, Dan Tehan. Totodată, în aceeaşi zi, se va afla la Bucureşti ministrul grec al afacerilor externe, Nikos Dendias, pentru consultări bilaterale cu ministrul afacerilor externe român, Bogdan Aurescu, omologul grec urmând să se alăture şi RADR. Nu în ultimul rând, a doua zi a RADR va include o sesiune dedicată prezentării elementelor de reformă consulară din cadrul MAE.

A treia zi a RADR (9 septembrie) va include o sesiune publică dedicată temelor emergente pe agenda diplomaţiei – precum tranziţia digitală, noile tehnologii, schimbări climatice, precum şi o serie de sesiuni de lucru interne/administrative.